Am putea trăi foarte bine din turism. Această afirmație este o platitudine. Pentru că știm asta, știm și cum s-ar putea face. Știm și putem, dar nu vrem. Noi vrem altceva. Și pentru a înțelege dau exemplul următor.

Coboram într-o zi dealul de la Parlament. În fața mea, doi bărbați, unul, cred, parlamentar. Spilcuți, dezinvolți, frezați și cu aerul că lumea e a lor, discutau despre o afacere.

- Ideea este în felul următor: să le luăm banii la proști, să iasă treaba. Și proști e mulți, îți spun eu, a spus cel care părea un prosper om de afaceri.

- Așa este, e mulți.

Cu siguranță, amândoi au cel puțin trei masterate, dintre care unul în Comunicare și altul în Marketing. Cu siguranță, ei scriu „frumoas-o hai să spargem niște mulți bani că ne-a ieșit afacerea proștii e mulți.”

Revenind la turism. Am fost la Târg. Foarte frumos, plin de hostese, de pliante, de intenții bune. Până la fața locului. Când te pomenești că agenția unde ai plătit bilet te-a lăsat fără cazare prin cine știe ce țară. Sau, când te pomenești că la stelele din ofertă au pus și două de pe cer. Sau până când primești la micul dejun resturile rămase de ieri.

În pavilion, cum spuneam, cântec, joc și voie bună. Afară, tarabe. Frig și urât, prin urmare vânzători urâcioși. Dacă era vară, era prea cald și vânzătorii erau la fel de urâcioși. Prețuri de Burj al Arab. De zici că pe „poale-n brâu” sau cozonacul de Bucovina au presărat pulbere de diamant.

Mă opresc la o tarabă cu produse tradiționale. În fața mea erau câteva persoane. Un cuplu de străini care a dat pe un cozonac 105 lei și o doamnă mai în vârstă, dar foarte dichisită. Doamna voia să guste din produse înainte să cumpere. Vânzătoarea i-ar fi dat stricnină după ce a rugat-o să-i dea să guste și din halva. A repezit-o pe biata doamnă care, de rușine cred, a cerut să-i taie o bucată de prăjitură. Cam cât palma. 15 lei. Și eu și doamna era să cădem late.

„Doamnă, dar ce-ați pus în ea, plumb?” o întreb eu. Și a pornit jihadul. Vânzătoarea ne-a acuzat că suntem niște fomiste care umblăm să ne săturăm din gustat, că ea stă de azi dimineață în frig și că, în general, ne-ar dori să mergem fix la dracu’, că ea nu are nevoie de cliente ca noi.

I-am spus și eu că în afară de faptul că fură la cântar, în așa zisul cozonac cu nucă și cacao (că au găsit și șmecheria asta, musai adaugă cacao) este o pastă năclăioasă făcută din cine știe ce. Și că i-a furat și pe străinii ăia. Nu a ieșit cu păruială că ne-am văzut fiecare de treaba noastră. Doamna care a vrut să cumpere m-a însoțit câțiva pași și a spus: „Doamne, ce s-a stricat lumea! Pe vremea mea negustorii nu-și permiteau așa ceva”.

Am tot mers la târguri și am văzut cum pervertesc produsele. Cum se folosesc de branduri și cum le strică. Pentru că nu se face în tot Ardealul atâta brânză de Sibiu cât se expune prin piețe. Produsele sunt contrafăcute și dau doar câteva exemple: cozonacii, deși galbeni ca soarele, nu au gust de ou; se pune sare în exces în produse, se pune apă. Adică, se face orice pentru un venit rapid cu cheltuieli mici. Dar suntem specialiști în cursuri. Atâtea cursuri și atâtea diplome ca la noi nu cred să existe în altă parte. Cursuri gestionate de genul acela de persoane care cred că „proștii e mulți.”

De-aia nu putem trăi noi din turism. Că noi vrem să dăm un tun repede, repede, pentru ca progenitura noastră să aibă bani de vilă, mașină și excursii exotice.

Îmi amintesc de o întâmplare din Barcelona. M-am dus într-un local să mănânc. Ospătarul m-a tratat de parcă eram cea mai importantă persoană din lume. M-a întrebat din ce țară sunt și apoi a cerut amănunte despre țară. Nu mult, să pară supărător de familiar, dar nici indiferent, să pară că a făcut-o doar de complezență. Deși, probabil, de complezență a făcut-o, dar nu am simțit.

După ce am mâncat paella, m-a întrebat dacă vreau un desert. Am ales o prăjitură. Cum o mâncam cam fără poftă, m-a întrebat dacă e ceva ce nu-mi place. I-am răspuns că e cam dulce. Mi-a luat jumătatea de prăjitură din față și mi-a adus alta. Pe nota de plată a trecut doar o prăjitură. Chiar dacă eu am ales-o pe cea care nu mi-a prea plăcut.

Cam asta este cu turismul. O mare fușereală. Desigur, nu generalizez. Sunt convinsă că există locuri unde gazdele sunt ospitaliere și cinstite și, desigur, există și producători cinstiți.

Din păcate, marea fușereală nu e doar în turism, domeniu din care am putea trăi. Dacă ni s-ar duce vestea.

* fușereală, fușereli s. f. (peior.) lucru de mântuială, lucru prost făcut (DEX)