ȘOC pe PIAȚA ENERGIEI! GUVERNUL pune CONDIȚII ca să PRELUNGEASCĂ înțelegerea dintre STATUL ROMÂN și compania KMG.

ȘOC pe PIAȚA ENERGIEI! GUVERNUL pune CONDIȚII ca să PRELUNGEASCĂ înțelegerea dintre STATUL ROMÂN și compania KMG.

Ministrul energiei, Toma Petcu, despre posibilitatea ca memorandumul cu Rompetrol să nu mai fie prelungit: „Am considerat că e mai bine să revenim la situația de dinainte de 2014, iar compania să-și plătească datoria istorică”.

Decizia ca memorandumul semnat de Guvernul Ponta în 2013 cu Rompetrol să fie prelungit doar dacă KazMunaiGaz va plăti datoria istorică a fost luată după o discuție recentă între premierul Mihai Tudose, ministrul Energiei, ministrul Economiei și ministerul Finantelor, a anunțat ieri, Toma Petcu, ministrul Energiei. „Am considerat că este bine să revenim la situația dinainte de 2014, în care compania să-și plătească datoria, așa cum este ea stabilită, pentru a putea să-și dovedească buna credință", a spus Petcu. Reamintim că până în 2014 când a fost aprobat memorandumul, Rompetrol Group (în prezent KMG International N.V.) avea de plătit o datorie către statul român de circa 600 milioane dolari. Prin memorandum, statul român a renunțat la această datorie, în schimbul unor promisiuni de investiții, informează Hot News.

Două condiții cheie În condițiile în care aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, memorandumul a tot fost prelungit în ultimii trei ani, din șase în șase luni. La sfârșitul săptămânii trecute, Ministerul Energiei a transmis printr-un comunicat de presă ca premierul Tudose a condiționat prelungirea unui controversat memorandum semnat de Guvernul Ponta în 2013 cu Rompetrol de îndeplinirea a două conditii: să își plătească datoria istorică și să aștepte soluționarea anchetei DIICOT. Totodată, s-a subliniat ca cele două condiții trebuie întrunite cumulative.

Guvenrul Tudose nu mai vrea prelungirea Toma Petcu susține că Guvernul a „considerat că este mai bine să revenim la situația dinainte de 2014" deoarece memorandumul "pică" în cazul în care va ajunge în instanță, aceasta în conditiile în care există anchete la DIICOT și DNA. "Concluzia a fost fără echivoc. Memorandumul prevedere fără echivoc că, în cazul în care acest dosar va fi trimis în instanță de Parchet, tot memorandumul pică. Considerăm că în această perioadă va fi foarte greu pentru noi să justificăm prelungirea unui memorandum mai mult de sfârșitul acestui an, în care să stabilim unele aspecte, care, dacă cumva DIICOT decide trimiterea în instanță în acest dosar, sunt nule de drept", a declarant ieri Toma Petcu, cu ocazia audierilor din cadrul comisiei parlamentare de anchetă a Autoritații Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Ministerele Energiei și Finanțelor, părți civile în dosarul DIICOT

Acesta a amintit că după preluarea mandatului a mai preluat o dată memorandumul. Pe 31 decembrie 2017 expiră din nou. "Atunci când am preluat mandatul, în luna a treia expira memorandumul de înțelegere. Am prelungit încă șase luni, până în luna a noua. Am considerat ca șase luni vor fi suficiente pentru a se finaliza negocierile", a spus Petcu. Ministrul a povestit că în acest timp a cerut DNA si DIICOT informații legate de dosarele de achetă. Răspunsurile nu au fost suficient de lămuritoare și de aceea a considerat sa ceară opinia CSAT. Însă, CSAT a răspuns că nu este de competența sa deoarece atunci când a fost aprobat memorandumul nu i s-a cerut opinia. Toma Petcu a mai spus ca Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul DIICOT. La fel ca și Ministerul Finanțelor, cu suma de 225 milioane de euro. Declarații contradictorii Acestea sunt răspunsurile pe care ministrul energiei le-a oferit în comisia de anchetă, fiind întrebat de deputatul PNL Lucian Bode ce a vrut să spună când a cerut Rompetrol sa plateasca datoria istorică. Lucian Bode a mai spus că a observat contradicții între anunțul Ministerului Energiei și declarațiile reprezentanților KazMunaiGaz. Aceștia au spus că reprezentanții Guvernului doresc să finalizeze acordul cu noi și să implementeze memorandumul. „Am văzut că reprezentanții Guvernului doresc să finalizeze acordul cu noi și să implementeze memorandumul. De asemenea, și-au exprimat opinia că nu este în beneficiul nimănui să stăm să mai așteptăm. Nici noi nu mai avem răbdare că această situație să mai dureze ani și ani, ci vrem să fie rezolvată cât mai repede posibil, pentru că angajamentul luat în ceea ce privește investițiile noastre aici să devină realitate", a declarat Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte al KazMunaiGaz, după o întâlnire cu reprezentanții Guvernului, cu premierul Tudose și miniștrii Energiei, Economiei și Finanțelor. Înțelegere cu cântec Ministerul Economiei amintește că în urmă cu 4 ani (pe 15 februarie 2013), a fost încheiat un Memorandum de Înțelegere între statul roman și fostul The Rompetrol Group N.V. (în prezent KMG International N.V.), care prevedea în principal: - înființarea, organizarea și funcționarea unui fond de investiții kazah-român în sectorul energetic - lansarea la privatizare de către statul român a pachetului de acțiuni de 26% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A. Constanța Memorandumul controversat ierta Rompetrol de o datorie istorică estimată de statul român la 600 de milioane de dolari, în schimbul crearii unui fond de investiții cu active de un miliard de dolari și rascumpărării a 26,69% din acțiunile pe care statul român le deține pentru 200 de milioane de dolari. Însă niciuna dintre aceste condiții nu era clar stabilită.

Ne puteți urmări și pe Google News