PMP scoate ARMELE împotriva CORUPȚIEI la nivel local. DEMERSUL partidului în Parlament
- Ana Petrescu
- 9 noiembrie 2017, 15:26
Președinții executivi ai PMP, Valeriu Steriu și Eugen Tomac, au anunțat, joi, că deputații formațiunii vor depune în Parlament două proiecte de lege care vizează transparentizarea instituțiilor publice. Inițiativele legislative prevăd introducerea obligaţiei instituţiilor publice de a afişa pe site-urile proprii şi de a actualiza lunar noi categorii de informaţii comunicate din oficiu, cum ar fi informaţii detaliate despre execuţia bugetară şi despre achiziţiile publice.
„Cetăţenii dau socoteală statului pentru situaţia lor financiară şi îşi plătesc la zi datoriile faţă de stat. Statul însă nu mai e atât de binevoitor atunci când îi vine rândul să justifice cheltuielile publice, servind publicului, la cerere, firmituri de informaţii de interes public într-un interval de timp inadecvat”, a explicat Eugen Tomac, liderul Grupului parlamentar al PMP din Camera Deputaţilor, într-un comunicat de presă remis EVZ.
El este și iniţiatorul propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Proiectul de lege introduce obligaţia instituţiilor publice de a afişa pe site-urile proprii şi de a actualiza lunar noi categorii de informaţii comunicate din oficiu, cum ar fi informaţii detaliate despre execuţia bugetară şi despre achiziţiile publice.
Al doilea proiect al PMP se referă la modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
„Pin această propunere, ne dorim ca reprezentanţii administraţiei publice locale să fie obligaţi să posteze pe site-urile primăriilor şi consiliilor judeţene ordinea de zi a şedinţelor, hotărârile consiliilor locale/judeţene, procesele verbale ale şedinţelor, documente de interes public, rapoarte lunare privind stadiul lucrărilor de investiţii, care nu se regăsesc expuse spre informarea cetăţenilor în toate unităţile administrativ teritoriale”, au precizat, în expunerea de motive, deputaţii PMP Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, iniţiatorii actului normativ.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și cea privind modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală au fost depuse la Camera Deputaților și urmează să intre în dezbaterea comisiilor parlamentare de specialitate.