Scandal diplomatic pe axa Moscova-București-Chişinău. CINE E ASASINUL PLĂTIT care a generat SUPER ALERTA?
- Alecu Racoviceanu
- 31 octombrie 2017, 18:24
La Chișinău a fost organizată o conferință de presă a directorului adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit anchetatorilor moldoveni tentativa de omor împotriva bancherului Gherman Gorbunțov – asupra căruia, la Londra, în martie 2012, a tras mai multe gloanțe de pistol ucigașul plătit Vitalie Proca – a fost comandat de primarul din Bălți, Renato Usatîi.
„În octombrie 2016 noi am făcut demers cu privire la audierea lui Proca, însă în condițiile în care extrădarea lui din Rusia în România a fost condiționată de ruși, românii au solicitat acordul rușilor la executarea unor acțiuni de urmărire penală de către organele moldovenești. Prin urmare, la mai bine de un an, nici Proca, nici partea rusă nu au avut dorința de a discuta cu organele competente din Republica Moldova”, a declarat șeful adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc, citat de siteul deschide.md. Evenimentul Zilei a obținut o confirmare oficială a faptului că la Spitalul Penitenciar Jilava, unde este închis Proca (acuzat și condamnat la 21 de ani și 8 luni de închisoare pentru tentativa de asasinat eșuată din cartierul bucureștean Titan, din noiembrie 2012) dar vom reveni asupra acestui fapt.
Usatîi IRONIZEAZĂ tentativa de asasinat asupra lui PLAHOTNIUC
Procurorul a spus că deține probe care arată că în perioada 2011-2012, Usatîi a organizat un grup criminal pentru a pune mâna pe UniversalBank și a tocmit doi criminali care să îl determine pe deținătorul băncii, Gorbunțov, să renunțe la bunuri. I-au luat banii, dar bancherul a fugit la Londra. Aici, un intermediar, Ion Druță, zis ”Pisateli/Scriitorul”, l-a angajat pe Vitalie Proca (abia eliberat după o condamnare pentru omor deosebit de grav) ca să îl execute pe bancher.
Peste ani, după ce Proca a fost extrădat din Rusia în România, a apărut altă poveste, tratată de Evenimentul Zilei. Proca a fost înregistrat de niște cetățeni moldoveni când spunea că omorul de la Londra i-a fost comandat de Vladimir Plahotniuc.
Renato Usatîi a câştigat UN milion de dolari datorită victoriei lui Donald Trump!
Procurorii moldoveni spun că atunci – în vara anului trecut – Druță i-ar fi promis 600.000 de dolari lui Proca pentru a da acea declarație. Banii au ajuns la niște rude de-ale lui Proca.
Poliția moldoveană a efectuat atunci mai multe arestări.
Marius Epure, avocatul lui Vitalie Proca, ne-a confirmat faptul că pe 19 octombrie 2016 a avut loc un eveniment ciudat. A fost sunat de la Penitenciarul Jilava, fiind chemat de urgență pentru că Proca urma să fie audiat de o echipă de procurori de la Chișinău, însoțiți de un procuror de la Parchetul General din București. Avocatul a primit 6 telefoane, fiind rugat să se grăbească. Când a ajuns i s-a spus că ”a intervenit ceva” și că audierea nu mai are loc.
19 octombrie este ziua descinderilor la familia lui Proca și a emiterii unui mandat de arestare, în lipsă, pe numele lui Usatîi.