Inspectoarea Elena Rădescu şi-a justificat prezenţa în maşina DNA prin afirmaţia că automobilele IJ erau „la coafor”
- Ionu ţMure şan
- 18 octombrie 2017, 17:33
Inspecţia Judiciară face verificări, după ce inspectoarea Elena Rădescu a afirmat că a fost nevoită să se deplaseze cu maşina de serviciu a şefei DNA, pentru că la Inspecţie nu exista niciun autovehicul disponibil deoarece „erau la coafor”, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii IJ.
Conform sursei citate, inspectorii judiciari verifică dacă Rădescu a comis o abatere disciplinară în urma afirmaţiilor inspectoarei care a condus echipa de control a managementului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Surse din cadrul Inspecţiei au precizat că, în realitate, incidentul semnalat de Elena Rădescu nu a existat, pentru că ea nu a cerut instituţiei o maşină cu care să se deplaseze.
Elena Rădescu a declarat că nu a putut folosi maşinile instituţiei în care lucra pentru pentru că „erau la coafor”.
„La ora 15.00, pentru că acesta a fost singurul control care s-a efectuat într-un termen foarte scurt de la data dispunerii. Adică, s-a dispus controlul pe 3 şi pe 17 trebuia să înceapă. De obicei, pentru asemenea controale se acordă un termen de cel puţin o lună de zile. Aici s-au acordat două săptămâni. Când s-a emis ordinul am anunţat că trebuie să comunicăm ordinul cu obiectivele de control, pentru că nu aveau timpul material să pregătească documentele. Şi atunci, la ora aceea, 14.00, 15.00, nu mai era nicio maşină de la Inspecţie. Am sunat: Doamnă, s-a emis ordinul. Şi atunci dumneaei a spus: Vă trimit o maşină să aduceţi ordinul, să văd şi eu ce pregătesc. (...) Nu am avut nicio maşină, că maşinile noastre mergeau la coafor şi nu mai ştiu unde”, a spus inspectoarea, la Antena 3.
Inspectoarea Elena Rădescu a condus echipa de control care a verificat managementul DNA. În urma acestei verificări a izbucnit un scandal care este departe de a se fi terminat.
Mai exact, echipa inspectorilor care a făcut controlul s-a divizat în două şi asta pentru că Elena Rădescu şi-a acuzat colegele că ar fi fost nepoliticoase cu procurorii anticorupţie. În replică, acestea au spus că au fost făcute presiuni.
Împotriva Elenei Rădescu este şi adjunctul Inspecţiei Judiciare, care a afirmat, la Consiliul Superior al Magistraturii, că aceasta a luat decizii care au afectat imaginea instituţiei.
„Prin atitudine, inspectorul a adus prejdicii, cu scopul decredibilizarii actului de control. (..) Pe 3 iulie, Elena Rădescu s-a deplasat la DNA fără a înştiinţa Inspecţia Judiciară. Conform procesului verbal se menţionează că s-au purtat discuţii privind desfăşurarea controlului. Regulamentul nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri”, spunea inspectorul Gheorghe Stan.