Meci Merkel-Schulz: Cine a câştigat înfruntarea televizată?
- Antonia Hendrik
- 4 septembrie 2017, 11:16
S-au dezbătut teme foarte grele, unele incomode cum ar fi de la urgenţa imigraţiei, la lupta antiterorism, s-au contrazis, şi-au dat lovituri sub centură, cam aşa a decurs duelul televizat înainte de alegeri. Cu certitudine Merkel a ieşit în avantaj faţă de Schulz, cel puţin asta arată votul telespectatorilor. Iar cel mai tranşant meaj a fost că Turcia NU va intra în Uniunea Europeană.
Angela Merkel şi Martin Schulz, faţă în faţă în unica confruntare tv înainte de alegerile din 24 septembrie. 90 de minute de lovituri şi contralovituri în direct pe 4 canale. În centrul discuţiilor dintre cei doi, au fost primirea refugiaţilor, relaţiile dintre UE şi Turcia şi, mai ales, terorismul islamic. Din acest ''meci'' ar fi ieşit câştigătoare cancelarul. Pentru 44% dintre telespectatori a fost mai convingătoare. Ex preşedintele Parlamentului european a primit voturi favorabile de la doar 32% dintre telespectatori.
Intrarea Turciei în UE
Dacă voi deveni cancelar - a atacat Schulz - voi finaliza negocierile pentru aderarea Turciei la UE''. ''Cetăţenii germani nu mai pot călători în siguranţă în Turcia'', a adăugat candidatul SPD făcând referire la faptul că în ultimele luni doi cetăţeni germani au fost arestaţi pe motive politice. ''Cine va fi cancelar va trebui să spună Turciei să protejeze Germania: toate liniile roşii au fost depăşite'', a continuat pentru a-şi motiva afirmaţia. Merkel i-a făcut cunoscut că tocmai partidul social-democrat a fost iniţial favorabil negocierilor. Şi că pentru ea ''Turcia nu ar trebui să devină un membru al Uniunii Europene''. Ba, mai mult, este favorabilă ''să îngheţe'' negocierile.
Urgenţa imigraţiilor
Cum era de aşteptat, Schulz a atacat adversara asupra argumentului primirii migranţilor. ''Colaborarea cu vecinii europeni ar fi trebuit să fie mai bună'', a spus acuzând cancelarul de a nu fi împărtăşit opţiunile şi cu alţi membri ai Uniunii în timpul crizei din 2015. ''Era o situaţie dramatică - a replicat Merkel - şi sunt momente în viaţă unui cancelar în care e nevoie să hotărască''. Hotărârea cancelarului de a deschide graniţele pentru cel puţin 1 milion de imigranţi este o armă politică ce, încă de la începutul campaniei electorale, este folosită pentru a o discredita. Liniile sale politice în această privinţă de primire a imigranţilor, au dus de fapt la întărirea partidelor de extremă dreapta, ca Alternativa pentru Germania (AFD).
Terorismul islamic
În timpul dezbaterii televizate, Merkel a reafirmat că ''nu trebuie să ne obişnuim cu terorismul'', fiindcă astfel putem deveni ''ostaticii lui''. A cerut deci ''să se înveţe din greşelile'' trecutului pentru a identifica ''la timp'' jihadiştii. A mai spus şi că e nevoie ''să apărăm'' felul de a trăi al societăţilor europene. S-a angajat, cum a făcut şi Schulz, să nu repete greşelile comise înainte de atacurile din decembrie în pieţele Berlinului, când un tunisian care trebuia expulzat folosise 17 identităţi diferite. Schulz a adăugat că este favorabil privind mărirea numărului de agenţi de poliţie şi la îmbunătăţirea instrumentalului. Mulţi comentatori avizaţi au avut dubii asupra seriozităţii scorului de 44 la 32 pentru Merkel, aducând în discuţie voturile din timpul Eurovision, mai scrie presa germană.