Gîndul lui Cristoiu. Ca de obicei, sîmbăta, Traian George ne scrie de la Londra. SRI îi dă peste mână lui Meleșcanu
- Ion Cristoiu
- 26 august 2017, 10:43
Pe 21 iunie 2017, un radical islamist a detonat o bombă de mică putere în interiorul Gării Centrale din Bruxelles, Belgia, la cca 10 minute de mers cu mașina de biroul lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.
Orașul Bruxelles, care găzduiește și negocierile Brexit între UE și Regatul Unit, a devenit de mai mult timp o sursă de „senzații tari” și adrenalină pentru fluxurile de știri și pentru birocrații care învârt competent hârtii în clădirile pan-europene: între explozii, rafale de Kalashnikov, strigăte de „Allah akhbar”, atacuri cu cuțitul și cu mașina, staff-ul de la Uniunea Europeană își gestionează solemn maculatura și vrafurile de dosare și e posibil ca în curând, Claude Juncker și ministrul lui de Externe, Federica Mogherini să raporteze chiar o creștere a productivității muncii.
Teroristul din Gara Centrală
… a fost ulterior împușcat de o patrulă militară, iar Juncker și-o fi continuat munca pe problemele Europei. Când locuiești în Europa și ai prosperitate, îți cumperi acasă o navetă de bere. Când Europa are probleme, cumperi vreo zece navete, ca să fii sigur că le rezolvi pe toate. Berea a fost inventată cândva ca să împiedice UE să cucerească lumea, dar azi, prudența aceasta apare ca inutilă: UE nu se mai stăpânește nici pe ea înseși. Are probleme multe și majore, iar lumea le află zilnic, pe fragmente: pe lângă terorismul islamic, de exemplu, Europa se află în fața unei alte provocări majore – un uriaș exod uman dinspre Africa și Asia, care a atins puncte de maxim începând din 2015 și care a adus în UE sute de mii de migranți economici ilegali, aruncând în ridicol Uniunea și granițele sale. Pe alocuri, cele două probleme au fuzionat și oameni sosiți în coloanele de refugiați- migranți au fost semnalați ca sprijinind activ și direct acțiunile teroriste din UE. Azi, sub competenta rotire a hârtiilor de la UE, atacurile teroriste islamiste pe teritoriul Uniunii au ajuns ca autobuzele de pe linia 36 din Londra: întotdeauna mai vine unul din urmă.
Când a semnat în Aprilie 2005
...pentru aderarea la Uniunea Europeană, statului România nu i s-a spus că primind Bruxelles-ul în casă, ar trebui să primească și migranții neidentificați pe care i-ar putea aduce- încălcând propria legislație- Uniunea Europeană și Reichul German al cancelarului Angela Merkel în Europa. Șiretenia ieftină numită “solidaritate”, vehiculată insistent de câteva ONGuri cvasi-marxiste finanțate prin Soros, de presa nord-americană de stânga gen Associated Press sau prin marea sectă politică numită Națiunile Unite- o instituție care a pierdut contactul cu realitatea de mulți ani- a blocat orice inițiativă de rezolvare a problemelor migranților în țările lor de origine și reușit un lucru controversat: lumea și “opinia publică” s-au concentrat pe siguranța migranților economici sosiți în Europa, ignorând că națiunile europene aveau un drept egal la securitate în țările lor.
Mai mult decât atât
… s-a omis că președinții statelor europene (inclusiv numitul Klaus Werner Iohannis în România) au în primul rând, prin Constituție, o datorie față de națiunile care i-au ales, iar azilul este un privilegiu și nu o îndatorire pentru guvernul unui stat democratic. Graba și insistența cu care, începând din 2014-2015, “elitele” neo-liberale de la Bruxelles au adus și tolerat milioane de migranți economici neidentificați în disprețul legii de funcționare a Uniunii, a indus aproape firesc, opinia că UE mai funcționează doar în hârtiile din biroul lui Jean-Claude Juncker. Cu oarecare întârziere, în 2017, România aflase că sărise din lacul Partidului Comunist al lui Nicolae Ceaușescu în puțul socialist al Uniunii Europene.
În 2016, Norvegia avertiza mut România…
….Că țara trebuie pregătită pentru „vremuri interesante” în privința migrației ilegale. Astfel, în Oct. 2016, norvegienii de la Fondurile EEA și Norwegian Grants prelungeau finanțarea pe un proiect-mamă, de unde fusese alimentat cu 700000 euro și un Centru de Excelență pentru ofițerii UM Doi Ș-un Sfert (actual DGPI, Direcția Generală de Protecție Internă a MAI) de la Dumbrăvița (Brașov).Prelungirea finanțării s-a făcut într-un Memorandum cu termen-limită 2021, semnat din partea EEA și Norwegian Grants de un Secretar de stat norvegian și din partea Statului român, de un om din Tânăra Gardă a lui Soros numit Cristian Ghinea- cu cca 2 săptămâni înainte de plecarea sa din funcția de Ministru al Fondurilor Europene. În Memorandum se menționa clar că România (Afacerile Interne, DGPI etc) trebuie să fie pregătită pentru primirea unui număr mare de solicitanți de azil (migranți, refugiați).
Altfel spus, norvegienii cunoșteau…
... că finanțarea masivă a ONG-urilor care aduceau sute de mii de migranți din Africa în Europa (deseori direct prin „cooperarea” cu traficanții de carne vie, cum a fost cazul navei germane Iuventa, în Avg 2017) va „produce” proporțional un număr uriaș de migranți ilegali- solicitanți de azil în Europa și, în particular, spre România. În context, este de menționat că în 2015, guvernul Norvegian finanța direct, cu 6.8 milioane de euro, un ONG (Doctors Without Borders- MSF prezentat de media internațională ca fiind conexat la Rețeaua europeană Soros prin finanțări de la Open Society) care era masiv implicat în aducerea de migranți ilegali africani, pe Marea Mediterană spre Europa. Pe de altă parte, stupoare, același guvern norvegian finanța un serviciu secret român (DGPI) pentru combaterea migrației ilegale transfrontaliere.
Meleșcanu. Ministru.
Pe 18 Septembrie 2017, Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu declara că România „a avansat o ofertă” la UE de a primi 1.942 de refugiaţi din Grecia şi Italia, în condiţiile în care în ţara noastră existau deja cca 700 de refugiaţi. Declarațiile extrem de controversate ale lui Meleșcanu veneau într-un context nefericit în care, în aceeași zi, o celulă islamistă din Spania omora în atacuri simultane 14 persoane la Barcelona, iar în Finlanda, un jihadist înjunghia doi oameni pe stradă, într-un atac neprovocat, tratat de poliție ca act terorist. Cel puțin doi dintre teroriști – un imam din Spania și atacatorul din Finlanda – erau solicitanți de azil. Nu se înțelege foarte clar, în acest context, cum se justifica graba „ofertelor” făcute spre UE de guvernul Tudose, prin Meleșcanu – un ministru mai degrabă șters, care a adus faima țării sale la același nivel prestigios cu cel al Patagoniei. Faptul că peste noapte sunt acceptați în România, la presiunea Bruxelles, oameni al căror trecut, prezumtiv, a fost identificat parțial sau nu a fost deloc identificat, ar fi trebuit să îi reamintească Guvernului, dar și Președinției României, că politica nu se face cu inima ci cu capul.
SRI nu are Strategie
Spre deosebire de UM Doi Ș-un Sfert (DGPI), care a fost avertizat anterior prin sponsorii săi norvegieni (parteneri Soros) asupra migrației masive, la SRI- unde director este fostul bursier Soros, Eduard Raul Hellvig – este liniște. „Numărul efectiv de persoane şi ritmul de relocare nu au făcut necesară adoptarea unei strategii în această privinţă” a transmis pentru cristoiublog.ro, Biroul de Presă al Serviciului Român de Informații. Este de așteptat o strategie, credem noi, câtă vreme săptămânal, dinspre granița Italiei au început să împingă spre Austria mii de migranți, iar pe Marea Neagră plutesc deja ambarcațiuni ale traficanților de carne vie. Potrivit SRI, până în prezent, de la relocarea refugiaților din 2015, trei persoane au fost refuzate de autoritățile României, în baza informațiilor oferite de Serviciu.
Cheia de boltă a răspunsului SRI
… are menirea însă, să stârnească legitime îngrijorări- cel puțin pentru guvernul Tudose și președintele Klaus Iohannis. „SRI a avut mereu în atenţie riscul ca printre persoanele care accesează teritoriul României, ca spaţiu de tranzit sau de refugiu temporar, se regăsească membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste, în condiţiile în care, în numeroase cazuri, identitatea şi provenienţa reală a persoanelor în cauză este dificil de stabilit”. Dacă profesioniștii informației din România recunosc că proveniența reală a unor solicitanți de azil este „dificil” de stabilit (sau „imposibil” în unele cazuri, cum se traduce printre rânduri), atunci această declarație poate fi luată ca un îndemn pentru Teodor Meleșcanu la calm și reflecție adâncă atunci când vorbește în numele poporului român și acceptă să aducă spre București 2000 de oameni proveniți din state cu trecut terorist. Redăm, în continuare, textul integral al Comunicatului transmis de SRI pentru cristoiublog.ro. Inter-tilurile ne aparțin.
„Rute tradiţionale de migraţie
Riscurile induse de fenomenul migraţiei ilegale în conexiune cu terorismul reprezintă o preocupare constantă pentru SRI, dată fiind situarea României pe rutele tradiţionale de migraţie dinspre Orient către Europa Occidentală. SRI a avut mereu în atenţie riscul ca printre persoanele care accesează teritoriul României, ca spaţiu de tranzit sau de refugiu temporar, se regăsească membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste, în condiţiile în care, în numeroase cazuri, identitatea şi provenienţa reală a persoanelor în cauză este dificil de stabilit.
Plan de măsuri la CSAT
În contextul crizei migratorii din 2015, SRI şi-a recalibrat preventiv dispozitivele şi capacităţile, astfel încât să poată preîntâmpina eventualele riscuri teroriste induse de un potenţial aflux masiv de persoane la frontierele naţionale. În aceeaşi logică, o informare asupra situaţiei şi a relevanţei din punct de vedere antiterorist, precum şi un plan de măsuri au fost supuse aprobării CSAT. Preocuparea pe această direcţie se menţine şi în privinţa persoanelor relocate în România în baza Deciziei 1523/2015 a Consiliului European.
Mulți chemați, puțini sosiți
Numărul efectiv de persoane şi ritmul de relocare nu au făcut necesară adoptarea unei Strategii în această privinţă. Riscurile de infiltrare între persoanele propuse la relocare în România a unor membri sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste sunt gestionate într-o paradigmă preventivă, în cadrul unui plan comun de acţiune în SNPCT, cu participarea instituţiilor cu responsabilităţi în privinţa gestionării fenomenului migraţiei. Trei refuzuri Asupra potenţialilor beneficiari ai procesului de relocare sunt întreprinse verificări preliminare, înregistrându-se trei situaţii în care, în baza informaţiilor furnizate de SRI, autorităţile abilitate au refuzat relocarea unor persoane din considerente de securitate naţională. Indicatorii de riscuri teroriste (radicalizare, manifestări extremiste, eventuale conexiuni teroriste etc.) sunt monitorizaţi cu atenţie de către SRI şi după relocarea persoanelor în România, pentru prevenirea oricăror riscuri la adresa securităţii naţionale. Fără ONGuri, fără Doi Ș-un Sfert
Până în prezent, SRI nu a identificat cazuri în care organizaţii non-guvernamentale cu finanţare internă sau externă să fi fost implicate în activităţi de crimă organizată pe linia migraţiei ilegale din sau către România, cu impact la adresa securităţii naţionale. SRI nu a desfăşurat şi nu desfăşoară proiecte comune cu Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Protecţie Internă în scopul combaterii migraţiei ilegale în baza unor finanţări guvernamentale sau europene.”