Ianis Hagi, LĂUDAT după meciul cu Real Madrid: „Fiul legendei are un picior drept magnific”

Ianis Hagi, LĂUDAT după meciul cu Real Madrid: „Fiul legendei are un picior drept magnific”

Real Madrid și Fiorentina s-au întâlnit, aseară, pe „Santiago Bernabeu”, în cadrul unui meci amical de gală. Gazdele s-au impus cu 2-1, iar în acest „test” Ianis Hagi a evoluat vreme de 24 de minute.

Real Madrid a câştigat a 27-a ediţie a trofeului „Santiago Bernabeu” după succesul obținut în fața toscanilor, meci care a marcat, totodată, împlinirea a 60 de ani de la finala celei de-a doua ediţii a Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League, disputată de cele două cluburi. În acest joc și-a făcut apariția și Cristiano Ronaldo, cel care a marcat golul victoriei pentru madrileni. Pe „Bernabeu” a evoluat și Ianis Hagi, vreme de 24 de minute, de ajuns, însă, pentru ca jurnaliști italieni să-i remarce din nou calitățile de fotbalist. „A stat mai puţin de jumătate de oră pe teren pe teren, dar toată lumea a văzut ce poate face. Înzestrat, capabil să se folosească de ambele picioare, a dat câteva centrări foarte bune. Încă mai are de lucrat pentru a ajunge un jucător complet, dar drumul lui arată foarte bine”, au titrat cei de la violanews.com, în timp ce spaniolii de la AS au notat că „fiul unei legende (n.r. - Gică Hagi) are un picior drept magnific”.

Mai mult, Trofeul „Santiago Bernabeu” este dedicat memoriei legendarului președinte al Realului, din perioada 1943-1978. Aseară a avut loc cea de-a 38-a ediţie, iar Real Madrid a câștigat acest trofeu de 26 de ori.