Drept la replică, Asociația Kola Kariola

Drept la replică, Asociația Kola Kariola

Cu referire la articolul apărut în data de 17 iulie 2017, ”Funcționar ANAF: ”A greși e omenește!”. Banii primiți de doi copii autiști prin redirecționarea a 2% din venituri, depuși în contul altui ONG, care i-a cheltuit și nu îi poate returna” (*link activ la articol), reprezentanții vicepreședintele Asociației Kola Kariola, domnul Marius Chirca, transmite următorul drept la replică:

”Asociația Kola Kariola funcționează din punct de vedere legal din 2014, are în grijă peste 600 de animale, de orice fel, și are nouă salariați (care provin din familii nevoiașe de etnie romă, unii dintre ei fiind foști condamnați care prin munca la această asociație s-au reabilitat). Orice acuză nefondată adusă la adresa Asociației poate pune în pericol viața sutelor de animale pe care le avem în grijă, inclusiv sursa de venit a angajaților ei. Ținem să precizăm că articolul menționat a fost realizat fără să se ceară un punct de vedere de la un reprezentant ANAF și Kola Kariola, iar la data publicării articolului nu a existat o hârtie oficială din partea ANAF Timișoara.

Revenind la eroarea ANAF, țin să precizez că am fost contactat, acum o lună și jumătate, de către reprezentanta Asociației Alex, Radu și Autismul din Timișoara care mi-a comunicat faptul că un angajat ANAF a făcut o eroare și a redirecționat suma de 30.494 lei în contul Asociației Kola Kariola, în loc să fie virați în contul asociației timișorene.  Asociația Kola Kariola, la fel ca și cea din Timișoara, beneficiază de  susținere financiară, prin depunerea formularelor de 2%, de către cetățeni români, angajați în România.

Confirm faptul că am primit această sumă în cont, și precizez că pe formularul de intrare a banilor scria strict ”Trezoreria Timișoara, fonduri 2%”. Nu mi s-a părut o sumă necuvenită, având în vedere că Asociația primește diferite sume din trezoreriile județelor și orașelor din toată România. Acești bani, intrați în contul asociației au fost cheltuiți pe materiale de construcție și diverse tratamente veterinare, lucru care poate fi probat cu ajutorul facturilor de la diferite depozite de materiale de construcții și cabinete veterinare.

În urma discuției telefonice pe care am avut-o cu reprezentanta Asociației Alex, Radu și autismul din Timișoara, am promis că voi returna acești bani care nu mi se cuvin, dar că trebuie să găsim o formă legală, prin care să îi pot returna, având în vedere că au intrat legal în contul Asociației Kola Kariola, și că aceste sume cheltuite sunt acoperite de facturi fiscale pentru diferite achiziții.

Precizez că am fost contactat și de reprezentanta ANAF Timișoara care a făcut această greșeală, i-am promis că voi returna această sumă, dar că aștept un document oficial din partea instituției la care lucrează, lucru care nu s-a mai întâmplat până azi, după mai bine de o lună și jumătate.

Oricâtă bunăvoință aș avea, nu am cum să returnez această sumă decât în baza unor documente legale din punct de vedere financiar. I-am explicat doamnei de la Asociația Alex, Radu și autismul din Timișoara că îmi este aproape imposibil să returnez suma integral, pentru că nu avem această sumă disponibilă în cont, iar cheltuielile lunare ale asociației, privind îngrijirea animalelor, tratamentele veterinare, plățile salariilor, diferitele deplasări în țară, depășesc 50.000 de lei lunar. De asemenea, am asigurat-o că vom face toate eforturile posibile să returnăm în cel mai scurt timp suma de care am beneficiat dintr-o eroare.

Iubesc copiii, am colaborări cu asociații care se ocupă de copii bolnavi de autism, știu foarte bine cât de necesară e terapia și continuare terapiei, dar nu mă consider vinovat în acest moment de această eroare. Din punctul meu de vedere, ANAF Timișoara trebuia să pună la dispoziția asociației din Timișoara această sumă, pentru ca acești copii să beneficieze de tot ceea ce au nevoie, și ANAF Timișoara trebuia să recupereze, pe cale legală, această sumă. ANAF Timișoara nu are dreptul să pună poprire pe conturile Asociației Kola Kariola. Precizez că banii vor fi returnați asociației din Timișoara, doar prin bunăvoința Asociației Kola Kariola, care înțelege perfect că și omul poate greși”.