Kaczynski va continua reformarea radicală a Justiției în pofida opoziției președintelui

Kaczynski va continua reformarea radicală a Justiției în pofida opoziției președintelui

Liderul Partidului Lege și Justiție (PIS) este decis să continue planul radical de reformare a sistemului judiciar polonez, deși șeful statului polonez și-a exprimat dreptul de veto pe legea reformării Curții Supreme.

”Aceasta înseamnă că va exista o reformă, o reformă radicală. O reformă parțială nu va schimba nimic în sistemul judiciar”, a declarat președintele PiS, potrivit agerpres.ro.

El a mai  spus că formațiunea politică susține că procesele judiciare din Polonia sunt prea lente.

La rândul său,  prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunțat, săptămână trecută că executivul comunitar  ar putea lansa  o acțiune juridică împotriva Poloniei, cu privire la una dintre reformele controversate din sistemul său judiciar. Motivul pentru care CE a decis să ia aceste măsuri îl reprezintă  faptul că noua legislație introduce vârste de pensionare diferite pentru bărbații și femeile cu funcții de judecător, ceea ce încalcă normele antidiscriminare comunitare.

Timmermans a mai spus că, dacă Polonia decide să promoveze reforma, prin care judecătorii Curții Supreme vor putea fi destituiți de către parlament, atunci Uniunea Europeană va acționa în conformitate cu articolul 7 al tratatului comunitar, ceea ce ar putea conduce la suspendarea dreptului de vor al Poloniei în UE.