Aeroportul Heathrow afectat și luna viitoare. Greva personalului navigant de la British Airways se prelungește
- George Halarescu
- 20 iulie 2017, 08:49
O parte din personalul navigant al companiei aeriene British Airways a anunțat că-și prelungește cu două săptămâni mişcarea de protest după eșecul negocierii salariilor.
Până pe 15 august cursele care operează pe aeroportul Heathrow vor fi afectate, deși inițial greva a fost anunţată pentru perioada 1 - 16 iulie, iar ulterior prelungită până pe 2 august.
Sindicatul Unite a precizat că personalul navigant de la British Airways, care a fost angajat din 2015 pe baza contractului „Mixed Fleet”, a declanşat protestul, pentru că personalul navigant cu vechime de la British Airways beneficiază de pachete salariale superioare.
Noua grevă a personalului navigant vine la câteva săptămâni după ce o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways a afectat, în minivacanţa de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroporturile londoneze Heathrow şi Gatwick.
British Airways face parte din grupul International Airlines Group (IAG), alături de compania aeriană spaniolă Iberia.