Astăzi, nu vom vorbi despre femei urâte, arţăgoase şi răzbunătoare. Ci despre cărţi. Destinul unora dintre ele seamănă cu aventurile unei femei frumoase. La început cochetă, elegantă, atrăgătoare, având asupra sa arma favorită a acelui „nu-ştiu-ce” sau „vino-ncoa” – pumnal ce duce direct la inimă (exerciţiu verificat!) – la un moment dat, apare deruta: nu mai ştie în câte suflete a intrat pe fugă şi în cât de puţine a rămas.
Dar, tot făcându-şi socoteala, farmecul începe să se faneze, apar ridurile, enzima Q 10 nu mai poate face faţă nici pe faţă, rochiile se descos pe ici-pe colo, pantofii încep să se mai scâlcieze, iar farmecul se diluează încet-încet, difuzându-se şi pierind în recipientul cu rutină. Aşa apăţesc şi cărţile.
De curând, mi-a picat în mână – prin bunele oficii „culturale” pe care mi le face băiatul blond de la „anticariatul” în aer liber din Piaţa Amzei şi care mă pândeşte zilnic: „Şefu’, am ceva pentru dumneavoastră… Cred că e-n franceză!” – deci, el mi-a întins într-o zi un fel de album, în format atipic, aflat însă într-o stare destul de precară, ca să nu spun jalnică, soios şi lipicios, cu vreo câteva file detaşate. Bref, o ruină bibliofilă, de citit cu dezinfectant. Se chema „La Main”. Texte de Jean Brun. Encyclopédie Essentielle. Robert Delpire, Éditeur à Paris, 1967. Şi, ca să închei cu „ambalajul informaţional”, cartea era sustrasă – din când în când, în josul paginii este aplicată ştampila – de la Bibliothèque Française de Bucarest, având numărul de cotă: B 2644. Am privit scurt spre Ambasada Franţei, aflată la doi paşi. Şi, fără nici un fel de scrupule sau reţineri, pe loc i-am subvenţionat blondului aldămaşul pe ziua aceea.
Volumul vreau să vă spun că e o bijuterie. La fel ca femeile de care vorbeam mai sus, dintre care unele, dincolo de veşmintele prêt-à-porter cam ponosite, cam tocite, boţite şi uzate, ascund totuşi surprize plăcute, plăceri magice şi desfătări nebănuite. Eseul despre mână, „instrument” magic cu performanţe extraordinare, unice în regnul animal – deci, cu importanţă fundamentală în evoluţia omului – este subliniat de ilustraţii foarte bine realizate ale unor artefacte aparţinând diverselor civilizaţii, precum şi detalii din tablouri şi sculpturi celebre, care au ca subiect mâna. Înfăţişând-o în cele mai felurite ipostaze.
Cartea „La Main” este un studiu inedit despre om în general şi despre contribuţia mâinii la evoluţia speciei noastre. În viziunea sa diacronică, Jean Brun se referă la celebra „Les Recherches sur l’organisation du corps vivant” din 1802, a lui Lamarck, unde acesta face câteva observaţii extrem de interesante. În opinia sa, trei au fost marile privilegii ce i-au netezit omului calea evoluţiei: primul – poziţia orificiului occipital, care a permis capului să nu fie condamnat a sta mereu înclinat, ceea ce-i deschide un larg câmp vizual, prin care privirea poate cuprinde mediul înconjurător; al doilea – poziţia staţionară verticală care a făcut posibil nu doar mersul, dar, mai ales, a facilitat eliberarea membrelor anterioare şi, în fine, al treilea – mobilitatea extraordinară a mâinii, cu tot ceea ce înseamnă aceasta: flexiunea antebraţului, capacitatea de rotire la 360 de grade a braţului, sau a palmei (180 de grade), apoi gestul de a apuca, datorită degetelor (e primul gest al unui nou-născut!), maniabilitatea acestora şi, esenţial, multifuncţionalitatea palmei (pumn, căuş, protecţie, acoperire etc.).
Ei bine, pornind de la aceste capacităţi excepţionale – sigur, şi cu întrebarea de rigoare: evoluţia este cea care a permis instrumentalizarea mâinii sau, dimpotrivă, prin calităţile ei „tehnice”, ea a contribuit la evoluţia speciei umane? – autorul parcurge un itinerar savuros în direcţia desluşirii misterelor acestui organ auxiliar uman. Mistere ce ne stăteau, pardon de expresie! la îndemână, dar pe care nu ne-am gândit niciodată să le scormonim.
Cum spuneam la început, femeile frumoase trebuie… descoperite la momentul oportun! Apoi, alintate şi mângâiate tandru, calin, uşor. Ca o fulgurantă ţinere de mână…
Recomandările noastre
