DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI! Viața unui român din Bulgaria, între anii 1908-1918, de Nicolae S. Șucu

O interesantă restituire istorică apare la Humanitas; e vorba de paginile memorialistice ale lui Nicolae S. Șucu, scrise imediat după încheierea primului război mondial. Destinul lui N. Șucu e remarcabil. Fuge de la părinți, din Mățău, în nordul Argeșului, la o vârstă fragedă, parte din frondă, parte de rușine pentru că a fost acuzat de furt.

Această ruptură cu familia consituie doar prima dintre multiplele schimbări bruște de destin. Ulterior avea în repetate rânduri să încaseze plata ca lucrător și să-și părăsească stăpânul cu treaba nefăcută. La împlinirea vârstei cuvenite, e chemat în armata română. Tatăl lui îi spune că el n-ar face armata, că nu i-ar plăcea să primeas-că ordine de la „un țigan“, așa cum e descris sergentul de instrucție. Aceasta va fi fost motivația lui N. Șucu să părăsească România înaintea războaielor balcanice, pentru a trece în Bulgaria. 

Se căsătorește cu o bulgăroaică, cu care va avea patru copii. E chemat în armata bulgară și nu poate evita încorporarea. Are parte de bătălii dintre cele mai dure, pe tea-trul de operațiuni din Macedonia, într-un caz făcând parte dintre-o unitate militară care e distrusă pe câmpul de luptă. Supraviețuirea lui ține de miracol. Ulterior ajunge în Dobrogea, iar finele conflagrației în prinde la Constanța, unde asistă la sosirea marinarilor englezi care preiau temporar administrația.

N. Șucu scrie: „Cel ce va face ca mine, ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăi-mînt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un bles-tem ceresc sau părintesc cred, și sunt sigur că până nu am fost blestemat nu am putut ajunge pe căile acestea sterpe.“ (p.211)

Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video

Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura

Care să fi fost motivația lui de a scrie această istorie plină de tragedii? „Poate nici nu mă apucam de scris, dar văzând și înțelegând cu cine am avut de-a face 8-10 ani, am prins o ură nemaipomeni-tă și pare că scriind îmi vărs o parte din focul inimii. Poate că tot caietul meu are să se pre-facă mâine, poimâine în cenușe, dar trag nădejde că nu se va preface și cel ce va ceti nu va părăsi patria, ca mine.“ (p.192) Notabilă pregătirea ediției de Daniel Cain, deși mai multă grijă în selectarea fotografiilor de la finele vo-lumului ar fi fost de dorit, unele nu ilustrează ce trebuie (nimic din acțiune nu se petrece la Adamclisi sau în Delta Dunării, de pildă, dar ediția include astfel de poze). Nu e clar nici de ce s-a schimbat titlul manuscrisului, folosindu-se „cioban“ în loc de „soldat“, de exem-plu. Titlul original era cel pe care-l redăm mai sus ca titlu al prezentului articol