Italia cere UE să-și deschidă PORTURILE pentru vasele cu IMIGRANȚI
- Radu Pădure
- 2 iulie 2017, 17:27
Guvernul de la Roma lansează un apel către țările europene, pentru a o ajuta să facă față fluxului de imigranți care traversează Mediterana.
Ministrul de Interne italian a făcut apel duminică la țările europene să-și deschidă porturile pentru vasele care salvează imigranți, astfel încât să ușureze povara pentru Italia.
Cererea oficialului de la Roma a fost lansată cu ocazia unei întâlniri cu omologii săi francez și german.
Cei trei miniștri s-au întâlnit duminică la Paris pentru a discuta o „abordare coordonată” pentru a ajuta Italia să facă față afluxului de imigranți, scrie Le Figaro.
Italia se află sub o enormă presiune, declara ministrul Marco Minniti, într-un interviu pentru Il Messaggero, și a amenințat că va bloca intrarea în porturile sale a ambarcațiunilor care transportă imigranți.