Nu am idee cât de mulţumiţi de promisiunile măririi salariilor sunt, până la urmă, medicii din reţeaua sanitară de stat, în schimb, sunt sigur că sunt foarte puţini cetăţenii care ar şti să spună cine este la ora actuală ministrul culturii. Vă puteţi întreba, pe bună dreptate, ce legătură poate fi în România între nevoile breslei medicilor şi autoritatea supremă din cultura acestei ţări. Aparent, niciuna.
De Alexandru Ghilis
Ca atare, asemănarea întâmplătoare dintre cele două ramuri de activitate, sănătate şi cultură, îmi permit s-o evidenţiez pe scurt în acest articol, doar pentru a fi, în continuare, mai uşor înţeles de eventualii mei cititori.
În pofida faptului că nu s-a auzit mai deloc de vreo emana- ţie vocală memorabilă din partea diriguitorilor sectorului Cultură, recent, parlamentarii noştri tocmai au votat mărirea cu 30% a salariilor de bază ale tuturor bugetarilor din bibliotecile naţionale şi muzeele de importan- ţă naţională ale ţării. Până aici, toate bune şi frumoase.
Însă întrebarea cheie, care s-ar cădea a fi pusă acum, este „de ce acelaşi procent de evoluţie salarială pentru toţi, la grămadă?”. Fiindcă demersul de a-i tasa pe toţi, otova, în cenuşiul amorf al aceluiaşi nivel de creştere salarială, este un rezultat ce nu poate fi izvorât decât dintr-o gândire comunistoidă!
Ceea ce nici nu-i de mirare în actuala conjunctură a politicii interne! Trebuie să fac cunoscut, dacă mai este cazul, că în marile aşezăminte naţionale de cultură şi artă sunt adăpostite numeroase valori materiale inestimabile (unele sunt încadrate în categoria „tezaur”), de sănătatea cărora şi menţinerea lor în bună stare de conservare se ocupă - în laboratoare moderne de conservare/ restaurare – specialişti formaţi şi atestaţi atât în ţară, cât şi peste hotare (mai ales după 1990).
În general, este vorba de ample specializări postuniversitare de durată ale unor absolvenţi de facultăţi cu profil artistic (de ex. pictură de şevalet sau murală, grafică, sculptură, textile ş.a.) sau cu profil ştiinţific (chimie, fizică ş.a.), dedicaţi acestei profesii delicate.
Asemenea medicilor, toţi aceşti adevăraţi „doctori” care, folosindu-se şi de înaltă tehnologie, cercetează, resuscitează şi asigură sănătatea bunurilor cultural-artistice cu valori de patrimoniu cultural naţional, pe lângă stăpânirea dexterităţilor specifice, au capacitatea de a interpreta corect rezultatele analizelor fizico-chimice şi radiologice, pentru a evalua cu exactitate starea de moment a unui exponat aflat în suferinţă, înainte de a avansa - în cadrul unor comisii pluridisciplinare – propriile propuneri concrete de tratamente necesare salvării obiectului.
Din păcate, la nivel naţional, numărul acestor specialişti de excepţie, care trudesc din pasiune într-un mediu toxic, bacteriologic, pentru care primesc de obicei un modest spor de toxicitate şi lapte, este întotdeauna prea mic pentru ca vocea lor să poată fi auzită la centru şi să obţină atenţia ce ar trebui să li se acorde.
Recomandările noastre
