OLTCHIM. O nouă amânare în privatizarea unui combinat unic în Europa
- Carmen Andrei
- 23 iunie 2017, 09:35
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziţionării pachetelor de active ale Oltchim a fost prelungit până la 6 iulie 2017, potrivit unui comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.
Termenul iniţial pentru primirea ofertelor expira la 26 iunie.
Ministerul Economiei a anunţat, recent, într-un comunicat, că administratorii judiciari ai Oltchim, companie aflată în insolvenţă, au decis să amâne până în iunie 2017 ultima etapă a procesului de privatizare a combinatului, la cererea ofertanţilor, titrează Agerpres.
Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea este scos la vânzare prin nouă pachete de active a căror valoarea totală de piaţă este de 293,728 milioane euro. Preţul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane euro.
Chimcomplex a anunţat că va depune o oferta de preluare a activelor viabile ale combinatului Oltchim, urmând să creeze împreună cu acesta Compania Română de Chimie.
Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producţia sa. Combinatul este în insolvenţă din ianuarie 2013.
Ativitatea principală a S.C. Chimcomplex S.A. Borzeşti constă în fabricarea şi comercializarea produselor clorosodice, a clorurilor anorganice, alchilaminelor şi a solvenţilor organici.