Oamenii de știință au produs o „limbă“ artificială care poate spune dacă bem whisky-uri false

Oamenii de știință au produs o „limbă“ artificială care poate spune dacă bem whisky-uri false

„Limba“ artificială sau șirul de senzori distinge nu doar între două probe de whisky aproape identice, ci poate identifica anumite calități cheie ale whisky-urilor, cum ar fi starea malțului, vechimea și țara de origine, potrivit studiului publicat în revista Chem, din America.

 

„Pentru whisky-urile de calitate superioară, prețurile variază de la 10.000 la 135.000 de euro pe sticlă. La așa un preț, cumpărătorii și-ar putea face griji cu privire la produsele contrafăcute, dar acest lucru este valabil și în cazul băuturilor de calitate inferioară, situație în care cantități mari de băuturi alcoolice ieftine și contrafăcute, de calitate scăzută, sunt vândute ca Scotch de marcă“, subliniază studiul respectiv.

„Pentru că este greu de obținut bona fide whisky-uri contrafăcute, diferențierea între diverse mărci de whisky și sub-branduri este, poate, o sarcină chiar mai dificilă și importantă, dar strâns legată de prima.“

Prin urmare, Uwe Bunz, specialist în chimie organică de la Universitatea din Heidelberg, Germania, și colegii acestuia au realizat o „limbă“ artificială alcătuită dintr-o serie de soluții, fiecare dintre acestea conținând un colorant sofisticat unic, strălucitor.

Când se adaugă o picătură de whisky în soluții, aceasta va provoca o ușoară modificare a luminozității fiecărei substanțe chimice, astfel încât fiecare whisky va avea un tipar unic al semnăturii.

„Dacă aveți trei, patru sau cinci elemente pe limbă, veți obține trei, patru sau cinci modificări de intensitate diferită, iar aceste modificări de intensitate formează un tipar unic“, a menționat domnul Bunz.

„Răspunsul unic, al fiecărui polimer, la whisky nu este foarte util, în sine, dar, dacă sunt combinate, acestea formează un tipar realmente unic.“

Aparatul nu arată deloc ca o limbă, așa cum o știe oricine, dar funcționează pe o parte din aceleași principii, afirmă Bunz.

„Limba umană este formată din șase sau șapte tipuri de receptori diferiți - dulce, sărat, amar, acru, umami (gustul savorii) și fierbinte – care pot identifica produsele alimentare prin reacții diferite cu respectivele elemente“, a spus acesta. „Combinația de receptori diferențiali oferă impresia generală cu privire la gustul alimentelor pe care le mâncăm.“

Aceste „limbi“ sintetice pot fi folosite pentru a descoperi whisky-urile de lux contrafăcute și scumpe, dar nu pot identifica un whisky necunoscut de la zero, a spus domnia sa.

„Se începe cu o mostră despre care se știe că este originală. Se ia apoi o altă probă și se poate afla dacă este vorba de același produs sau nu.“

Cercetătorii au declarat că, în principiu, metoda lor ar putea funcționa fără probleme și în cazul altor băuturi, precum și a materialelor biologice, care reprezintă, de asemenea, amestecuri complexe.

 

Ne puteți urmări și pe Google News