Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Halep către mama sa, după victoria de la Roland Garros
- Ionut Gogean
- 2 iunie 2017, 12:21
Simona Halep i-a transmis mamei sale un mesaj emoționant, cu ocazia zile de naştere a acesteia. Tenismena a ținut să-i mulţumească pentru că a susţinut-o să ajungă unde şi-a propus.
"Mama, la mulţi mulţi mulţi ani! Îţi doresc să fii sănătoasă, să trăieşti alături de noi 100 de ani. Fii mândră de ceea ce ai realizat în viaţă. Îţi mulţumesc că ai fost şi eşti mereu alături de mine, că m-ai susţinut 120% să ajung unde îmi doream. Te îmbrăţişez cu mare drag!", a postat Simona Halep, pe contul ei de Instagram.
Simona Halep s-a calificat joi în turul trei la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-4, 6-3, într-o oră și 22 de minute pe germanca Tatjana Maria.
În următorul tur, Halep, care în prezent este pe locul patru în clasamentul WTA o va întâlni în turul trei pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 28. Primul set, unul parcă de tatonare, în care cele două jucătoare au reușit, împreună, nu mai puțin de 5 break-uri, a durat ceva mai mult, 45 de minute, dar s-a încheiat în mod logic, cu victoria româncei, cu 6-4, care a insistat exact în momentul decisiv.