International
Şi Europa e în cărţi pentru a ajuta la CĂDEREA lui Trump: iată de ce Merkel e atât de sigură pe ea!
Pentru a înţelege mai bine semnificaţia rupturii care s-a petrecut la Taormina între Trump şi aliaţii europeni, trebuie să aflăm cheia problemei. Şi cea mai adecvată se găseşte, încă o dată, în articolul unuia din consilierii lui Obama, Charles A.Kupchan, publicat în luna februarie unde indica de pe atunci linia pe care establishmentul globalist ar fi urmat-o pentru a-l da afară pe Trump.
Şi ce treabă are Europa, se vor gândi mulţi dintre noi? Are, are! Pasajele care săreau în ochi erau acestea: ''În timp ce Statele Unite şi alte democraţii occidentale sunt şocate de forţele populiste, efectele moderatoare ale contragreutăţilor instituţionale vor fi de o importanţă crucială. Sistemul legislativ, tribunalele, media, opinia publică şi activismul, reprezintă toate o frână pusă autorităţii executive şi trebuie să fie pe deplin angajate''
Acum să ne gândim la ceea ce se întâmplă în Statele Unite: cei care se află în fruntea campaniei împotriva lui Trump privind Rusiagate, sunt media, parlamentarii şi în curând tribunalele . Să ne reamintim câte manifestaţii au fost pe teme dragi stângii din SUA, dar şi din Europa. Să ne aducem aminte marşurile pro-migranţi ca acelea desfăşurate la Londra sau la Milano: acestea toate intră într-o anumită logică (şi până aici nu e nimic surprinzător), dar şi într-o mişcare pentru contrastarea aşa-ziselor forţe populiste.
Europa era indicată de către Kupchan ca pivotul principal al puterii globaliste. Fraza cruciala era aceasta: '' Statele Unite şi Marea Britanie vor fi, cel puţin deocamdată, cele care fac un pas în spate atunci când e vorba de a apăra ordinea liberală internaţională, iar Europa continentală va trebui să-şi apere poziţia. În momentul în care coeziunea internă a UE va fi pusă la încercare de acelaşi populism pe care va fi nevoie să-l înfrângă, va fi o ocazie nimerită să-i ceri să umple golul lăsat de neimplicarea anglo-americană. Dar, cel puţin deocamdată, leadershipul european e cea mai bună speranţă pentru internaţionalismul liberal".
Să reflectăm: de câte ori în trecut liderii europeni au îndrăznit să conteste public un preşedinte al Statelor Unite în timpul desfăşurării unui G7 sau în alte întâlniri oficiale? Probabil trebuie să ne întoarcem la 2003 când Schroeder şi Chirac s-au opus, cu înţelepciune, războiului din Irak. În rest, contrastele nu apăreau nici în conferinţele de presă, de fiecare dată aliaţii europeni aliniindu-se dorinţelor Washingtonului, câteodată chiar împotriva propriului interes geostrategic.
Nu e curios ca un cancelar foarte prudent precum Merkel să găsească dintr-o dată curajul de a spune: ''Este imposibil să ai încredere în SUA''? Veţi fi cu toţii de acord: nu e de la ea! Suspiciunea e dacă atâta curaj este calculat şi instrumentat, sau întăreşte teza lui Kupchan.
"Acele declaraţii întăresc uniunea anti-Trump, care poate declara fără să greşească: ''Aţi văzut? Pierdem şi Europa!''. În realitate nu trebuie văzută ca o ruptură, ci ca o paranteză politică, fiindcă tot Kupchan vorbea despre o lipsă de acţiune ''temporară'' angloamericană, exact timpul necesar pentru a-l da jos pe Trump. Când în SUA ''ei'' vor recâştiga Casa Albă, Uniunea europeană va fi din nou unanimă şi îndrăzneaţa Merkel din nou pragmatică şi blândă", în opinia unui cronicar de la Il Giornale. Oricum, relaţiile SUA-Europa s-au răcit vizibil, motoarele nu mai sunt turate atunci când vine vorba de proiectele comune nici măcar la nivel declarativ.
Recomandările noastre
