De ce Marea Britanie trebuie să plătească UE suma colosală de 100 de miliarde de euro?
- Antonia Hendrik
- 5 mai 2017, 16:27
Iată dilema în jurul căreia se învârtesc negocierile pentru Brexit, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană care, dintr-o chestiune politică cum era iniţial, se transformă văzând cu ochii din ce în ce mai mult într-o chestiune de bani. Doar aceia pe care Regatul Unit va trebui să-i verse Uniunii, pentru a o abandona definitiv începând cu 2019. Aproximativ 100 de miliarde de euro, la atât s-ar ridica costul total al ''zestrei'' guvernului de la Londra cu ocazia Brexitului.
Dar cum s-a ajuns la cifra aceasta astronomică? Pentru a înţelege trebuie plecat de la o premiză: este vorba de simple estimări, care variază potrivit perspectivei luată în calcul de analişti.
Experţii de la Finacial Times, de exemplu, au calculat o sumă cuprinsă între 91 şi 113 miliarde, în timp ce think-thankul Bruegel, institut specializat în studii internaţionale, a estimat costul Brexitului între 82 şi 109 miliarde. Lăsând la o parte amănuntele, raţionamemtul care stă la baza calculelor este mai mult sau mai puţin acelaşi: Uniunea Europeană are pasivităţi financiare şi angajamente de cheltuieli deja stabilite, la care Marea Britanie trebuie să contribuie ca stat membru, cu o cotă care variază între 12 şi 15 %.
Divorţ sau ieşirea dintr-un club?
Exact aceste dubii nasc dileme: Brexitul va fi considerat ca sfârşitul unei căsătorii sau o simplă ieşire dintr-un club? În primul caz, ca în toate căsătoriile care se întrerup, Londra ar avea dreptate să pretindă ceva drepturi asupra unei părţi a patrimoniului Uniunii. Dacă însă Brexitul va fi considerat ca o simplă abandonare a unui club de state, atunci va fi dificil pentru membrul care iese să pretindă să pună mâna pe bunurile care aparţin în fapt tuturor celorlalţi membri ai UE.
Nu întâmplător, astăzi Franţa şi Germania forţează nota considerând Brexitul chiar aşa: în niciun caz o căsătorie, ci ieşirea dintr-un club. Cine hotărăşte să plece, are puţine drepturi de a pretinde ceva.