Franța, ALEGERI sub TEROARE. Imaginile panicii de după atacul din centrul Parisului - VIDEO

Franța, ALEGERI sub TEROARE. Imaginile panicii de după atacul din centrul Parisului - VIDEO

Presa franceză a dat publicității imagini din momentele imediat următoare atacului cu armă automată de pe Champs-Elysées.

Franța sub teroare. În filmul realizat de Le Parisien se poate vedea cum forțele de ordine încearcă să evacueze populația de pe marele bulevard al capitalei franceze. Polițiști în echipament de asalt, un elicopter care survolează zona centrală a Parisului, echipe antiteroriste și cetățeni de rând fugind să se adăpostească.

Totul, cu doar două zile înaintea unor alegeri prezidențiale decisive pentru soarta Franței și a Uniunii Europene.

Reamintim că un polițist a fost ucis și un altul grav rănit, după ce un atacator, cel mai probabil un islamist radical, a deschis focul cu o armă automată asupra unei echipe de oameni ai legii. Statul Islamic a revendicat atentatul, iar potrivit primelor informații, ar fi vorba despre un bărbat de 39 de ani, condamnat în 2005 pentru tentativă de ucidere a unor polițiști și arestat, încă o dată, în februarie, dar eliberat ulterior la scurt timp. (Foto: Clément Lanot via Twitter)

Vedeți mai jos momentele de panică ce au urmat atentatului islamist din capitala Franței.

 

Ne puteți urmări și pe Google News