Deputatul PMP, Robert Turcescu, l-a criticat pe liderul partidului Traian Băsescu, pentru amendamentele depuse la Legea grațierii. El a făcut referire la o declarație a fostului președinte în care spunea că „PMP va face o opoziție fermă, fără compromisuri”, avetizând că „orice compromis cu Dragnea & co. este inacceptabil și va duce la disoluția PMP”.
Purtătorul de cuvânt al PMP, Magda Bistriceanu, a reacționat: „Trist este să vezi cum trădătorii se pliază în funcție de interese!”. Tot ieri, liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, a spus că amendamentele lui Băsescu sunt propuse în nume propriu, nu al partidului. Băsescu a depus o serie de amendamente la Legea grațierii, cum ar fi reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte fără violență, inclusiv pentru corupție sau grațierea persoanelor condamnate pentru terorism.