Propunere ȘOC a lui Trump: BISERICILE vor putea FINANȚA campaniile electorale
- Radu Pădure
- 13 februarie 2017, 11:02
Intenția lui Trump de a „distruge complet Amendamentul Johnson”, care interzicea Bisericilor să susțină un candidat, face valuri în America.
Pe 2 februarie, cu ocazia tradiționalului National Prayer Breakfast, în fața unei săli înțesate cu lideri religioși, Donald Trump a făcut o declarație politică ce a produs rumoare:
„Voi distruge complet Amendamentul Johnson.”
Propus în 1954 de senatorul Lyndon Johnson, viitor vicepreședinte al Statelor Unite, devenit președinte după asasinarea lui JF Kennedy, acest amendament adus legii fiscale interzice asociațiilor cu scop nelucrativ – printre care cultele religioase – să afișeze poziții politice sau să strângă bani pentru a sprijini un candidat, scrie La Croix.
Bisericile, templele, moscheile, sinagogile etc care contravin acestei reguli se expun pierderii statutului lor, care le dă dreptul la scutiri fiscale iar donatorilor posibilitatea de a-și deduce sumele din impozit.
La vremea respectivă, Lyndon Johnson a vrut să se asigure că pastorii conservatori nu profită de influența lor în alegerile din acel an. Amendamentul a fost aprobat fără probleme în Congres și până azi nu a mai fost readus în discuție.
El nu împiedică bisericile să participe la viața politică: predicile pe marginea subiectelor sociale și politice nu sunt interzise, cu atât mai puțin apelurile adresate de Biserici pentru a încuraja enoriașii la vot.
Însă, în timpul ultimei campanii electorale prezidențiale, Donald Trump a atacat de mai multe ori acest amendament pe motiv că privează Bisericile de libertatea de expresie.
Aceste atacuri au fost și o modalitate pentru candidatul republican de a da asigurări aripii conservatoare a electoralului evanghelic, care milita de ani de zile pentru suspendarea amendamentului Johnson.