Condițiile de viață în penitenciare sunt reglementate de numeroase legi și reglementări: de la prevederile constituționale, legislația națională, până la principiile de drept internațional. Condițiile de detenție sunt, în principal o responsabilitate a statelor membre, Uniunea Europeană are niște condiționalități stabilite de către Comisia Europeană în 2011 în Cartea Verde, în Programul de la Stockholm din 2010 și în multe Rezolutii ale Parlamentului European . În 2014, închisorile din întreaga UE cuprindeau o jumătate de milion de deținuți, incluzând atât persoanele condamnate, cu executarea pedepsei definitive, cât și persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Conform informărilor făcute de Administrația Națională a Penitenciarelor în România sunt aproximativ 30.000 de deținuți.

Dispoziții relevante privind drepturile omului includ, în special, pe cele care protejează dreptul la libertate personală cât și pe cele care clarifică motivele pentru care aceasta poate fi limitată, precum și pe cele care interzic tortura precum și alte forme de tratament sau pedepse inumane și degradante.

Atât standardele privind drepturile fundamentale, cât și principiile convenite de către justiția penală indică concluzia că închisoarea ar trebui să fie utilizată numai ca măsură de ultimă instanță, ca răspuns la infracțiuni grave, și mai ales, atunci când detenția vizează perioadă pre-proces, de urmărire penală.

În acest caz ar trebui să funcționeze prezumția de nevinovație și prin urmare, detenția ar tebui să fie luată în considerare doar în cazuri excepționale. Cu toate acestea, ea este încă în mare măsură impusă în statele membre, peste 20% din totalul populației din închisoare, în 2014, fiind formată din deținuți pre-proces.

Statele membre ale Uniunii Europene, în cazul în care condițiile de detenție dintr-un stat membru sunt considerate ca fiind inumane sau degradante, au dreptul să nu execute mandate de arestare și transferurile de deținuți către acel stat membru, deoarece acest lucru ar putea constitui o încălcare a CEDO și Cartei UE.

 

MECANISME DE MONITORIZARE

 

În vederea respectării legislației privind detenția au fost create mai multe mecanisme, în Europa și în întreaga lume, pentru monitorizarea condițiilor din penitenciare, precum și în alte tipuri de facilități închise (de exemplu, spitalele de psihiatrie și centre de imigrare). Astfel de mecanisme sunt menite ca un instrument de prevenire a torturii și a relelor tratamente aplicate deținuților, și, mai general, pentru a verifica condițiile de detenție, în orice moment dat.

În 1987, Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante a creat un mecanism de monitorizare, un Comitet european, (denumit în continuare CPT), care este împuternicit să viziteze orice loc aflat sub jurisdicția din statele părți în cazul în care persoanele sunt private de libertate de către o autoritate publică.

Toate cele 28 de state membre ale UE sunt părți ale Convenției și, prin urmare, obiectul mecanismului de monitorizare pe care îl stabilește. In plus, Regulile penitenciare europene recomandă inspectarea închisorilor, atât de către agențiile guvernamentale, cât și de organisme independente (articolele 92-93).

 

STANDARDE EUROPENE SELECTATE ȘI REGLEMENTARI

 

În 1987 au fost adoptate Reglementările Penitenciarelor Europene. Acestea au fost modificate în 2006 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei: ca atare, ele nu sunt obligatorii.

Punctul central al acestor reglementari este legat de faptul că nimeni nu trebuie să fie lipsit de libertate, aceasta fiind o măsură de ultimă instanță și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege; restricțiile impuse deținuților trebuie să fie limitate la cele strict necesare și proporționale, iar detenția trebuie să fie gestionată astfel încât să se faciliteze reintegrarea deținuților.

Normele cuprind dispoziții detaliate cu privire la condițiile de detenție: cazare, igienă, îmbrăcăminte, lenjerie de pat, nutriție, consultanță juridică, contactul cu lumea exterioară, muncă, exerciții fizice, recreere, educaţie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, multor alte detalii ale vieții în penitenciar.

 

STANDARDELE Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT)

Comitetul pentru Prevenirea Torturii a dezvoltat în timp standarde foarte detaliate cu privire la condițiile de detenție, precum și bunele practici care sunt menite să reducă riscul deținuților să fie supuși torturii sau altor tratamente degradante.

Unele linii directoare abordează în mod specific supraaglomerarea: aceasta este o problemă foarte frecventă în penitenciarele europene, ceea ce duce la consecințe negative pentru viața privată a deținuților, a activitățlori din afara celulei, a asistenței medicale și prin urmare a siguranței acestora. CPT a stabilit valoarea exactă minimă de spațiu alocată fiecărui deținut penitenciar. În conformitate cu CPT, standardul minim pentru spațiu de locuit cu caracter personal în unitățile penitenciare este de 6m² de spațiu de locuit (plus grupuri sanitare), pentru o celula cu un singur ocupant, sau 4m² per deținut (plus grupuri sanitare complet separate), într-o celulă de ocupare multiplă. În plus, pereții celulei trebuie să fie la cel puțin 2 m unul de altul, iar plafonul la cel puțin 2.5m de la podea.

Aceste standarde sunt, cu toate acestea, menite să fie doar un minim: în același raport, CPT-ul încurajează statele părți, mai ales atunci când se prevede construirea de noi închisori, să urmeze standardele dorite (pentru o celulă ce găzduiește doi deținuti cel puțin 10 m², 14m² pentru o celulă ce gazduieste trei, și așa mai departe).

CPT-ul a publicat, de asemenea, standardele sale generale, care au reieșit din vizite și rapoartele anuale. Acestea includ liniile directoare aplicabile nu numai în închisori, dar, de asemenea, atunci când o persoană este inițial reținută de poliție, precum și în alte centre de detenție.

Mai mult decât atât, standardele se ocupă în mod specific cu problema izolării și a efectelor negative care le poate avea asupra sănătății unei persoane, dacă este prelungită, precum și cu problemele care decurg din utilizarea de dormitoare de mare capacitate, față de care CPT-ul este puternic critică (din cauza impactului acesteia asupra vieții private a deținuților și la creșterea riscului de violență între deținuți).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dezvoltat jurisprudența cu privire la condițiile de detenție în mare parte pe baza art. 3 (interzicerea tratamentelor degradante și inumane sau pedepse), și de multe ori pe baza standardelor stabilite de CPT. Potrivit Curții, încălcarea art. 3 poate apărea nu numai prin acte efective de maltratare și violență de către autoritățile statului asupra deținuților, dar, de asemenea, prin impunerea unor condiții de detenție degradante, sau prin lipsa de acțiune în fața acuzațiilor de maltratare între deținuți.

Potrivit jurisprudenței Curții, o încălcare a art. 3 trebuie să fie evaluata de la caz la caz: astfel, celulele care oferă mai puțin de 3m² de spațiu de locuit personal pentru fiecare ocupant dă naștere unei puternice (deși în continuare refutabilă) prezumție a unei încălcări, dar chiar și un spațiu de locuit care depășește acest prag poate fi considerat insuficient, luând în considerare toate celelalte elemente relevante:  timpul petrecut de deținuți în celula lor în fiecare zi, accesul lor la lumină naturală și aer,  starea generală a celulei.

Autoritățile publice pot fi, de asemenea, considerate responsabile pentru rele tratamente aplicate de către alți deținuți: în astfel de cazuri, autoritățile au obligația expresă, în primul rând, de a asigura integritatea fizică , psihologică, bunăstarea deținuților și, în al doilea rând, de a investiga în mod adecvat cazul.

 

ALTE STANDARDE ȘI NORME

 

Conform reglementărilor Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, privind situația

prizonierilor, și, în general, cu executarea pedepselor penale prezentăm mai jos o selecție de probleme comune și cele mai bune practici:

Supraaglomerarea

Supraaglomerarea a fost mult timp o problemă în majoritatea închisorilor din întreaga lume, iar consecințele negative ale acesteia au fost examinate în mod repetat. Există,  în termeni generali, două răspunsuri posibile la problemă: creșterea capacității de locuire din închisori, prin construirea mai multor închisori sau lărgirea celor existente, sau prin reducerea numărului de deținuți prin reforme penale, amnistii, sau programe de eliberare înainte de termen.

Pe plan internațional, există un acord larg că o creștere a capacității închisorilor nu este niciodată, o soluție in sine, deoarece populația închisorilor tinde să crească, împreună cu capacitatea sa; reforme penale și a penitenciarelor, mai ample (fără a se limita la măsuri temporare, cum ar fi amnistii, care au doar efecte pe termen scurt) sunt, prin urmare, necesare pentru a reduce aglomerarea.

În 1999, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea (99) 22 privind supraaglomerarea închisorilor și inflația populației închisorilor, în care a adresat mai multe soluții posibile pentru supraaglomerarea structurală. În plus, recomandarea încurajează limitarea utilizării de arest preventiv, în special, prin utilizarea adecvată a alternativelor. În ceea ce privește detenția după condamnare, CoE a recomandat reducerea condamnărilor lungi și prevederea măsurilor neprivative de libertate alternative pentru condamnări scurte, pentru a reduce fluxurile de intrare în penitenciare. Utilizarea de eliberare condiționată este încurajată ca fiind una dintre măsurile alternative mai eficiente.

În luna mai 2016, Comitetul European pentru Problemele de Criminalitate al Consiliului Europei a emis o Carte albă privind suprapopularea închisorilor; documentul se bazează pe Recomandarea (99) 22 pentru a elabora recomandări suplimentare. În primul rând, cu toate că experiența anterioară demonstrează că construirea de noi închisori nu rezolvă suprapopularea, în cazul în care închisorile sunt vechi și oferă condiții nefavorabile construirea unora noi, conforme cu standarde mai bune, este întotdeauna necesară. Cartea albă abordează cauzele profunde ale supraaglomerării închisorilor și schițează principiile generale care ar trebui să servească drept ghid în reducerea acesteia. Cartea albă descrie, de asemenea, bune practici și îmbunătățirile aduse de către unele state membre, ca o reacție la hotărârile pilot CEDO privind condițiile de detenție, precum și introducerea unor căi de atac judiciare care să permită deținuților să conteste cu privire la condițiile de detenție.

Recomandări privind reducerea suprapopulării închisorilor au fost, de asemenea, elaboraet de către Oficiul ONU pentru Droguri și Criminalitate - soluțiile propuse sunt foarte asemănătoare cu cele sugerate la nivel european.

Arestul preventiv are, de asemenea, un impact mare asupra supraaglomerării închisorilor. Pentru a reduce numărul de deținuți din perioada pre-proces, astfel încât să se reducă aglomerarea și, de asemenea, pentru a asigura o mai bună respectare a prezumției de nevinovăție, ar fi necesară o mai bună utilizare a alternativelor non-privative de libertate și de a accelera procesele.

 

Condiții Generale de Detenție

În timp ce aglomerarea este una dintre problemele cele mai relevante care afectează închisorile din Europa, este esențial să se țină seama de faptul că standardele referitoare la condițiile de detenție includ mult mai mult decât simple norme privind un spațiu minim de trai.

În 2013, Observatorul european al închisorilor a efectuat două studii care oferă o imagine de ansamblu a condițiilor de detenție în Europa și o selecție de practici interesante a managementului penitenciarelor. Conform ambelor studii, multe dintre recomandările din Regulile penitenciare europene nu sunt respectate pe scară largă în statele membre examinate. Astfel, de exemplu, standardele de igienă sunt deseori încălcate, deoarece accesul la dușuri nu este garantat întotdeauna, apa caldă poate să nu fie disponibilă, iar instalațiile sanitare de multe ori nu permit nici o intimitate. Mai mult decât atât, deținuții nu pot primi articole de toaletă de care au nevoie să se spele. Serviciile de asistență medicală, de asemenea, tind să fie sub standard, și sunt adesea furnizate de către diferite autorități decât cele responsabile pentru publicul larg; etc.

 

Studiile identifică, totuși, de asemenea, o serie de bune practici.

- schema de vizite asistate în Anglia și Țara Galilor (care oferă asistență financiară rudelor apropiate deținuților care le vizitează, asigurând astfel o mai bună respectare a dreptului de a întreține contacte cu familiile)

-construirea de zone de vizitare separate pentru membrii familiei (asigurând o intimitate deplină) în Franța;

- înființarea de centre universitare de închisoare din Polonia și Italia;

-înființarea secțiilor de votare în penitenciare, pentru a se asigura respectarea dreptului de vot al deținuților, în Polonia.

 

Asistența medicală în penitenciare este, de asemenea, o chestiune de îngrijorare. O atenție specială a fost recent acordată tratamentului și prevenirea răspândirii anumitor boli contagioase, inclusiv HIV / SIDA, și la tratamentul consumatorilor de droguri și dependenți de droguri în penitenciare, în cazul în care ratele de consum de droguri sunt mult mai mari decât în rândul populației generale.

 

Un alt element esențial, atunci când se iau în considerare condițiile de detenție, este dacă sunt oferite planuri individuale de executare a pedepselor, iar în caz afirmativ, dacă acestea sunt corect proiectate și puse în aplicare în mod corespunzător, astfel încât regimul prevăzut de acestea să fie cu adevărat conceput pentru a permite deținuților să ducă o viață în libertate în mod responsabil și fără recidive.