Dacă ar fi să asiste la o scenă istorică, fără să fi e văzut, și gazetarul și scriitorul Ion Cristoiu ar vrea să afle ce au discutat Nicolae și Elena Ceaușescu în ultima noapte din tab. Când vine vorba despre presa de azi, poziția lui e tranșantă: jurnaliștii s-au lenevit, „nu mai sapă după informații”

- Ileana Ilie Ungureanu: Unde greșesc șefii de azi ai redacțiilor?

- Ion Cristoriu: Vă răspund printr-un exemplu: din scandalul iscat de Sebastian Ghiță, pe care eu l-am suspus verificării critice de cercetăror, rămân câteva fapte concrete: Florian Coldea a fost la Cheia pe 1 februarie 2015, știm precis că s-a dus și în Seychelles și avem probe și că generăleasa Elena Iftode a fost la Monte Carlo . Dar niciun ziar nu le adâncește, nu sapă. Niciun ziar nu a pus la muncă redacția să aducă noi fapte. Nimeni nu l-a mai întrebat pe Cristian Rizea de Coldea. Există o lenevie născută din faptul că șefii nu mai au această patimă să-i ia ei și să-i îndrume pe jurnaliști. Neadâncind subiectul rămânem la niște aserțiuni generale și ușor de combătut. Pozele cu generăleasa erau mult mai tari și mult mai scandaloase decât dezvăluirile lui Ghiță despre Coldea.

- Cu ce întrebări ați rămas dvs. după ce ați văzut aceste poze și ce știre am pierdut noi, jurnaliștii?

Ion Cristoriu: Vorbim de șefa acoperiților din SRI. Domnul Hellvig a zis că România este al doilea contributor al NATO cu informații, deci informațiile deținute de un ofițer SRI sunt interesante și pentru adversarii NATO. Fiecare ofițer, când pleacă undeva, face un raport. Bănuiesc că în raportul doamnei scria că se duce în vacanță cu soții Rizea, pentru că...? Pai diviziunea de protecție trebuia să-i verifice imediat pe cei doi soți. De unde știau ei că ăia nu sunt agenți? Dacă, pe iaht, o răpea , o droga sau o răpea cineva? De unde știe diviziunea de protecție internă din SRI ce a făcut ea acolo? Poate că Rizea fusese între timp racolat... eu asta m-aș fi interesat. Subiectul are și un carcater mai senzaționalist, pentru că vorbim de riscul din punct de vedere al siguranței naționale.

- O altă realitate de business este că ai exclusivitate poate nici un minut, pentru că imediat materialul este preluat cu copy- paste de agregatoare. Se dau titluri bombastice care supralicitează, și atunci te întebi ce rost mai are să muncești atât?!

Ion Cristoriu: Nu mai avem jurnalism de investigație pe cont propriu. Mă încăpățânez să cred că există un domeniu, cel al săptămânalelor, unde nu poți fi copiat. Acum este vremea săptămânalelor și a revistelor de nișă. În Occident asta se caută. Presa nu poate să concureze nici internetul și nici televiziunile de știri, dar la nivel de săptămânal general poate să le bată. Historia este un lunar care are vreo 15.000 tiraj și trăiește pe cont propriu.

- Care credeți că este soluția la criza reală din mass-media românești?

Ion Cristoriu: Hmm, ce întrebare grea pentru mine. Zău că nu știu ce să răspund ... nu pot sămi dau seama cum s-ar putea rezolva această criză. Aș avansa totuși o teză: câtă vreme există instituții de presă finanțate de servicii, criza continuă. Ea se rezolvă în momentul în care toate publicațiile ajung să trăiască din ce fac ele, din ce produc.

- Dacă ar fi să o luați de la început ce meserie ați alege?

Ion Cristoriu:Nu cred că aș rezista să fiu scos din atenția opiniei publice. Este o mare slăbiciune a mea. Eu intervin peste tot gratis. Trăiesc cu o mare patimă fiecare știre și atunci simt nevoia să comentez. Nu aș putea rezista să fiu anonim.

- Vă place mult să fiți în centrul atenției.

Ion Cristoriu:Singurul lucru care mă poate salva este să mă constrângă cineva să nu fiu în prim-plan. Nu rezist. Dar am reușit însă să abordez întotdeauna funcția cu anumită detașare.

- De obicei, se ține cu dinții de putere.

Ion Cristoriu:Cea mai mare problemă când ai putere este să te temi să pleci din putere. Puterea este cea mai mare iubire a unui om. Avansez pe un teritoriu telenovelă și fac o comparație: când femeia te simte că ești înnebunit după ea, te lasă. Așa și cu puterea. Când te cramponezi de ea, te aruncă. E bine să fii detașat.

„Coldea a crezut că Ghiță nu are curaj să se autodetoneze”

- Ileana Ilie Ungureanu: Dacă ar fi să scrieți o lucrare științifică despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, ce concluzie ați trage?

- Ion Cristoriu: Domnul Ghiță era unul din oamenii de afacerii folosiți de SRI pentru diferite operațiuni. Serviciul nu-și poate permite să aibă bani negri din firmele sale. A fost prieten și om al lui Florian Coldea. Întâlnirea de pe 1 februarie 2015 a fost una de ruptură. Pe 30 ianuarie, Elena Udrea a spus, cu subiect și predicat, în interviul pentru HotNews. ro, că Ghiță o informa. Imaginațivă postura lui Coldea - ai lucrat cu Ghiță atâta timp și de-odată afli că omul tău se confesa Elenei Udrea. Pe 17 februarie s-a lansat primul dosar al lui Ghiță.

- Mai simplu spus, prim-adjunctul directorului SRI s-a supărat și l-a dat la lei?

Ion Cristoriu: Exact. În același timp a fost o greșeală uriașă a ofițerului de informații Coldea, pentru că atunci când ai un asemenea om trebuie să gestionezi relația în așa fel încât el să nu se autodetoneze. Autodetonarea e sinonimă cu o defectare. Și tu, care ai fost șef, răspunzi. Păi de ce a defectat? În cazul de față, Coldea a mers greșit până la teza că ăsta nu o să facă așa ceva niciodată. Că nu are curaj. Inițial, Ghiță nu l-a atacat pe Coldea. Cred că întâlnirea decisivă a avut loc atunci, pe 22 decembrie 2016, când a fost întâl-nirea de la SRI. Acolo Ghiță l-o fi întrebat pe Coldea ce face, dacă l-au aruncat și probabil că domnul Coldea i-a sugerat să-și caute un avocat. Unele din operațiunile pentru care l-au trimis la DNA au fost făcute probabil chiar cu SRIul... și s-a ajuns aici.

- Vreți să spuneți că Ghiță a fost dat pe mâna justiției chiar de cei cu care a lucrat, n-a mai prins nici un nou mandat de parlamentar, nu mai avea nimic de pierdut și s-a detonat.

Ion Cristoriu: Foarte mulți ofițeri au oameni sub acoperire, și dacă îi ai sub acoperire îl protejezi nici să nu divorțeze. Normal că oamenii de afaceri acoperiți fac și multe ilegalități. Serviciul este dator să tragă niște sfori, să încerce să-i apere. Dar să-i trimiți chiar tu pe mâna justiției... în felul acesta îți omori toată rețeaua. Așa ceva nu există, e echivalent cu trădarea.

- Să vedem cum o să se termine...

Ion Cristoriu: Nu cred că va mai urma ceva. Faptul că Laura Codruța Kovesi a venit și a negat cu atâta tărie evidența, înseamnă că ea știe că nu vor mai fi alte înregistrări.

„Toți politicienii au un păcat, toți sunt datori cu un dosar”

- Ileana Ilie Ungureanu: Se pot face în România afaceri fără șpagă, fără trafic de influență, fără complicitatea mediului de afaceri cu politicieni coruptibili?

- Ion Cristoriu: Nu. Din start, la noi capitalismul s-a construit strâmb. În sensul că au fost contracte cu statul, nu a fost concurență. Nu observați că România nu are un om de afaceri care să fi avut în ‚90 un butic și acum să aibă un lanț de magazine. Noi nu avem regi ai salamului, muștarului, oțelului etc. De ce? Pentru că s-au făcut afaceri cu statul, s-a depins de politică. Nu cred în democrația din România. Cred în continuare că sforile sunt trase de forțe oculte, ca să spun așa.

- Liderii politici de ieri sunt condamnații de azi. Cum se cheamă toate acestea?

- Pe fondul luptei anticorupție, condamnările au avut rolul mai ales de scoatere din joc a unora. Noi avem o clasă de politicieni despre care mi-e greu să spun că unul dintre ei nu poate fi înhățat. Toți au un păcat, toți sunt datori cu un dosar. Și atunci unii sunt înhățați, alții nu. Eu nu am spus că cei înhățați sunt nevinovați, eu doar am întrebat de ce ăștia și nu ăilalți?

- Sunteți prieten cu vreun politician?

- Nu. Nu mă tutuiesc cu ei. Țin minte că Petre Roman m-a rugat cu cerul și pâmântul, pe vremuri, în anii ,90, să ne tutuim. Tutuitul duce la trasul de brăcinari și de acolo până la „pe mă-ta și pe tactu” e ușor de ajuns. Nu am niciun prieten.

- Vă tentează înscrierea în vreun partid politic?

- Nu. Cum adică să mă duc și să-l întreb pe Dragnea ce să spun? E inimaginabil. Am un punct de vedere, cum să cer voie? Și doi: prefer să fiu eu cronicarul piesei și să stau în primul rând, decât să fiu pe scenă și să joc în piesă.

- Îmi puteți da câteva exemple de pesonaje toxice din politica românească?

- Nu vă pot da niciun exemplu, pentru că s-ar putea ca mâine să nu le mai consider toxice.

- Dar de politicieni pe care- i apreciați?

- Nu apreciez pe nimeni. Eu îi apreciez pe politicieni după ce intră în istorie.

- Europa - și lumea în general, dacă ne uităm la America - este în acest moment într-o fază de regândire și restructurare a viitorului. Vi se pare că există o lipsă de lideri?

- La nivel mondial nu mai sunt lideri puternici care să-și asume, lideri care să răstoarne, care să schimbe, ci sunt semințe de dovleac. S-a și dus o politică programatică de înlăturare a celor care ar fi putut fi lideri și am rămas niște roboței ușor de controlat.

„Marea problemă a politicienilor este că ei nu știu că istoria e femeie și are hachițe”

- Ileana Ilie Ungureanu: Ce ar putea să învețe un om politic contemporan de la istorie?

- Ion Cristoriu: Că e de genul feminin. Ce mă tulbură pe mine și m-a preocupat enorm au fost hachițele istoriei. Să ne amintim că Uniunea Sovietică de ieri a fost dușmanul de moarte al României între 1917 – 1918. Și ne trezim că în 24 august 1944 are loc cea mai mare răsturnare de situație și trebuie să scriem despre nemți, care până atunci ne erau camarazi, că sunt dușmani, iar despre ruși că ne sunt prieteni. Dacă îi spuneai unuia, în ianuarie 1940, că România va rămâne fără Basarabia și fără Ardeal s-ar fi uitat la tine ca la nebun. Marea problemă a politicienilor este că ei nu știu că istoria e femeie și are hachițe. Și că ceea ce acum pare etern, mâine poate să nu mai fie. Nu reușesc să transmit acest sentiment de neliniște pe care ți-l dă în fiecare moment istoria. Ceea ce pare imuabil acum, poate fi dărâmat într-o secundă. „Secunda-ntrece veacul”, după cum spune Tudor Arghezi.

- Să facem un exercițiu de imaginație: dacă ați putea călători în timp, pe cine ați vrea să îl/o cunoașteți?

- Pe Ionel Brătianu. Nu s-a întâlnit în istoria României un politician mai indiferent la presă ca Ionel Brătianu. Spunea că nu-l interesează pietrele din timpul vieții lui, ci doar piatra de pe mormânt. Un alt personaj care m-a pasionat este Nicolae Bălcescu. Nu am înțeles niciodată care e granița la între ascetismul lui și omul de viață. Și totuși, pe primul loc l-aș pune pe Corneliu Zelea Codreanu. Din tot ce am citit despre el nu am reușit să-mi dau seama ce voia. Îmi este limpede că nu a vrut să pună mâna pe putere. Dar sunt curios ce ar fi fost dacă el ajungea la putere ? Transpunea în practică unele din prostiile pe care le debita? Părerea mea este că pe el l-a salvat moartea. Dacă mai trăia cine știe ce făcea.

- Dar, dacă ar fi posibil, pe cine ați vrea să salvați din istorie?

- Cred că l-aș salva pe Lucrețiu Pătrășcanu. Nu știu cum ar fi arătat România condusă de Pătrășcanu, spre deosebire de Gheorghiu-Dej.

- Ce secret al lumii v-ar plăcea să știți?

- Dacă la Waterloo putea sau nu putea să câștige armata lui Napoleon Bonaparte. Dacă a pierdut din cauza lui Dumnezeu, că a plouat în noaptea respectivă, după cum spune Victor Hugo. Alt mare secret ar fi să știu cum a reușit un imperiu așa mare cum era cel Roman să cadă sub loviturile barbare. Și pentru că numi este nici acum clar, deși am citit enorm despre Stalin, aș vrea să știu dacă el a făcut ce a făcut din rațiune istorică, de salvare a Rusiei, sau pur și simplu era un tip care și-a ras dușmanii ca să rămână la putere.

- Dacă ați fi transformat, pentru o zi, în musculiță, la ce moment istoric ați vrea să asistați?

- Vai, ce întrebare dificilă. Aș vrea să fiu în tabul acela în care au stat noaptea Nicolae și Elena Ceaușescu. Nu avem nicio mărturie despre ce au discutat ei doi. Era conștient el că a pierdut puterea? Sau credea altceva?

- Ce carte ați fi vrut să scrieți?

- „Suflete moarte”. Caragiale este slab față de Gogol, care creează un univers. La Caragiale, cu excepția comicului de situație, a satirei, România e frumoasă. Mamița, mam’mare, tanti Mița și Goe se urcă într-un tren care e normal. Păi la Gogol, conductorul era sigur beat, canapele erau rupte... fiecare element ar fi avut ceva. Birjei lui Cicikov, eroul lui Gogol, nu-i merge o roată, podele hanului scărțâie. Vedeți, de-aia nu a putut Caragiale să fie universal. În scripțiile lui Caragiale nu e nimic mizer. În Gogol ospătarul nu vine la timp, tot universul se prăbușește. Rușii au obsesia faptului mărunt care devine fapt satiric.