Conducerea Portului Constanța a bătut palma cu agenții economici. Au încheiat protocol de colaborare
- Feri Predescu
- 19 ianuarie 2017, 20:55
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a încheiat astăzi un protocol de colaborare cu Asociația Operatorul Portuar, după ani de zile de disensiuni, proteste, greve, acțiuni în instanță. Protocolul isi propune, printre altele, “demararea unor acțiuni concrete și imediate pentru rezolvarea problemelor existente în Portul Constanta, în vederea promovării portului și menținerii acestuia la un nivel competitiv pe piețele în domeniu”.
A fost un eveniment important pentru comunitatea portuară, la care au participat autorități din domeniul naval, operatori portuari, asociații profesionale, cu toții dorind realizarea unei strategii privind sectorul naval, pentru atragerea traficului, cât și a investitorilor interesați. De câteva luni, la conducerea Administrației Portului Constanța se află Dan Nicolae Tivilichi care, potrivit operatorilor portuari, “are o conduită total opusă față de fosta echipă managerială și, înțelegând mecanismele comerciale, economice și strategice, a reușit să inițieze un dialog eficient cu mediul de afaceri și întreaga comunitate portuară”.
Concret, din cele invocate de Dan Nicoale Tivilichi și de Viorel Panait, reprezentantul operatorilor privați din port, cea mai importantă direcție a acestui protocol vizează dezvoltarea portului Constanța. “Intrăm într-o etapă în care atât patronatele cât și administrația își unesc eforturile pentru dezvoltarea portului”, a punctat directorul general al Portului Constanța, Dan Nicoale Tivilichi. Iar Viorel Panait a explicat că asemenea colaborări sunt normale în mai toate porturile europene:“Ne propunem proiecte comune care să genereze prosperitate, atât pentru comunitatea portuară cât și pentru oraș.Vom putea, astfel genera afaceri noi, locuri de muncă și cu toții să câștigăm bani”.
Protocolul de colaborare va clarifica, astfel, contractele de închiriere, de utilizarea a infrastructurii portuare, realizarea dezideratului cu privire la comisia de monitorizare a concesiunilor portuare. Are în vedere revizuirea periodică, atunci când este necesar, a proiectului de Masterplan, a unei strategii realiste privind sectorul naval. Vizează aplicarea unor politici tarifare transparente și fundamentate pe costuri directe pentru infrastrucura portuară, derularea unor programe de dezbateri publice sau conferințe pe teme de interes pentru comunitatea portuară, programe de dezvoltare a Spitalului, Școlii portuare și a stadionului Portul.