PROTESTE în toată țara împotriva LEGII GRAȚIERII. Vezi ORAȘELE în care se vor desfășura
- Ana Petrescu
- 18 ianuarie 2017, 16:50
În perioada 18 și 19 ianuarie sunt anunțate o serie de proteste în mai multe orașe din țară împotriva Legii grațierii. La evenimentul creat pe Facebook care anunță manifestația din Capitală, la Piața Universității de la ora 18.00, au anunțat că participă 3.000 de persoane, printre care și parlamentarul USR Cristian Seidler.
Dacă se vor strânge suficienți oameni vor merge într-un marș spre Guvern începând cu ora 20.00.
"Acesta este un event făcut în urma declarațiilor repetate și semnalelor privind posibila grațiere a unor fapte grave de corupție. Va fi anulat dacă Guvernul respectă principiile și valorile democrației. Data este relativă și va fi schimbată pentru prima zi în care Guvernul ar pune în aplicare intențiile respective", scrie pe pagina evenimentului.
Proteste au fost anunțate tot pe rețeaua de socializare și în Sibiu, Timișoara, Cluj, Constanța, Craiova, Brașov, Iași și Deva.
Ministrul justiţiei, Florin Iordache, a anunţat miercuri că a pus în dezbatere publică două proiecte de acte normative, dintre care unul referitor la o lege a graţierii, iar celălalt având drept scop o armonizare a legislaţiei cu deciziile CCR şi cu o directivă europeană.
Astfel, potrivit proiectului, se graţiază pedepsele de până la cinci ani, abuzul în serviciu va fi incriminat dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar denunţurile vor fi valabile până la şase luni de la comiterea faptelor, scrie digi24.ro.
În proiectul legat de graţiere, reiese că graţierea se acordă fie în întregime, fie pentru jumătate din pedeapsă.
Se prevăd, între altele, faptele pentru care graţierea NU poate fi acordată - este vorba, de pildă, despre condamnări pentru violenţă (omor, omor calificat, viol).