ZECE ANI de când România face parte din Uniunea Europeană. Cum s-a schimbat viaţa românilor după acest moment istoric
- Antonia Hendrik
- 1 ianuarie 2017, 12:22
România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Cei zece ani de când România face parte din Uniunea Europeană au schimbat viaţa românilor. Economia a crescut cu 75%, investiţiile străine s-au dublat, la fel şi salariile medii. Nu sunt singurele câştiguri când facem bilanţul primului deceniu ca stat comunitar, dar România a avut şi de pierdut.
Primii zece ani ca stat membru au adăugat un plus de 62 de miliarde de euro PIB-ului României, de la 98 de miliarde de euro la sfârşitul lui 2006 la peste 172 de miliarde de euro în 2016.
"Integrarea are şi costuri, nu are doar avantaje. Costuri de acomodare, costuri legate de concurența mărfurilor care din 2007 circulă liber și se adaugă un cost imens, cel al hemoragiei creierelor", spune Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române.
Pentru că economia a fost mai puternică, a produs mai mult, iar asta s-a văzut şi în creşterea exporturilor. Dacă, înainte de intrarea în UE, companiile vindeau peste hotare mărfuri în valoare de 25 miliarde de euro, exporturile au fost de peste 42 miliarde de euro numai în primele 9 luni din 2016. Adică mai mult decât dublu, dacă se menţine acest ritm de creştere pe întreg anul.
Investiţile străine au contribuit din plin la această creştere, prin firmele înfiinţate care au creat locuri de muncă pentru sute de mii de români. Aproape 33 de miliarde de euro au intrat în ţară de la 1 ianuarie 2007 şi până în această toamnă.
Au fost însă şi companii care au avut de pierdut.
"Privatizările din 2001-2004. Ne-ar mai trebui încă 2-3 exerciții financiare ca să putem să recuperăm noi cam ce am pierdut din privatizările alea", spune Nicolae Istodor, rectorul ASE.
"Înainte de 2008 intrau anual, în România, circa 7,3 miliarde de euro, sub formă de investiţii străine directe, după 2008, media a scăzut la 2,5-2,7 miliarde de euro, deci o pierdere de aproape 5 miliarde de euro anual", spune Valentin Lazea, economist-şef al BNR.
Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat şi atragerea de fonduri în valoare de 39,9 miliarde de euro. După ce scădem contribuţia plătită de România la bugetul comunitar, rămânem cu un plus de 26,5 miliarde de euro.
Ce au însemnat toate acestea pentru românul de rând? Pe hârtie, salariul mediu net a crescut de la 312 euro net în 2007 la 459 euro net în 2016.
Cu toate aceste creşteri, românii au rămas tot codaşii Europei când vine vorba de PIB-ul per capita raportat la puterea de cumpărare, un indicator care arată ce putem face cu banii. În România este de 57% din media UE, faţă de 68% în Ungaria şi 77% în Portugalia, titrează digi24.ro.