Fiul patronului lui PAOK l-a „înțepat” pe Lucescu după eliminarea din Europa League: „Aș vrea să mă trezesc din AMNEZIE!”

Fiul patronului lui PAOK l-a „înțepat” pe Lucescu după eliminarea din Europa League: „Aș vrea să mă trezesc din AMNEZIE!”

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a terminat pe ultimul loc în grupa de Europa League, iar fiul patronului trupei elene a avut o reacție dură.

Aseară, PAOK a cedat pe teren propriu și în ultimul meci din grupe, 1-3, cu BATE Borisov, și a fost eliminată din Europa League. Fiul patronului liderului din Grecia, George Savvidis, a postat un mesaj dur pe contul personal de Instagram: „Aş vrea să mă trezesc cu amnezie, să uit ruşinea asta!”.

În schimb, Lucescu și PAOK merg „ceas” în campionatul Greciei, fiind pe primul loc și un bilanț de 12 victorii și un egal în primele 13 etape.

Nu este un rezultat la care ne-am așteptat, am crezut că putem câștiga și că ne putem califica. Nici rezultatul din meciul celălalt nu ne-a ajutat. Ne-am pierdut mințile după ce am primit golul. Pe fondul ăsta am mai primit două goluri și astfel s-a încheiat prima repriză, dar și meciul.

Acest joc reflectă exact situaţia noastră în Europa League, o abordare greşită și multe căderi psihologice.

Nu este vorba că nu am vrut și nu caut scuze, dar concentrarea noastră din campionat, cu meciuri din trei în trei zile, ne-a afectat mentalul pentru aceste meciuri din Europa. Nu suntem apăsați de acest rezultat, vom analiza tot ca să înțelegem situația. Cred că ne-a descurajat eșecul cu Benfica, din Liga Campionilor”, a declarat Răzvan Lucescu, după meciul cu BATE.