GREVA de la METROU este tot mai aproape! Concluzia NEAȘTEPTATĂ a liderului SINDICATULUI după un dialog SCURT cu Iohannis

GREVA de la METROU este tot mai aproape! Concluzia NEAȘTEPTATĂ a liderului SINDICATULUI după un dialog SCURT cu Iohannis

Liderul sindicatului de la Metrou a declarat că o nouă grevă devine din ce în ce mai posibilă. Informațiile vin în urma unei discuții cu președintele Klaus Iohannis.

„Astăzi a avut loc o întâlnire, pentru că nu o putem numi rundă de negocieri, a durat două - trei minute. Ni s-a spus că președintele Iohannis trebuie să semneze demisia ministerului Șova și trebuie să vină altcineva. Noi am cedat destul, ne-am dus la jumătate din suma solicitată, și credeam că ne înțelegem cumva, mai ales că bugetul permite, ne încadrăm în buget. Consiliul de Administrație a acceptat să negocieze în limita bugetului, dar nu dorește ministrul Șova. Ne împing spre grevă”, a declarat Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou.

„În continuare ne calculăm pașii, nu știm când și cum se întâmplă, dar nu mai suntem dispuși să așteptăm”, a spus Rădoi.

USLM a solicitat inițial o creștere salarială de peste 40%, iar în cele din urmă a propus o majorare diferențiată: 24% pentru salariații încadrați la clasele de salarizare 1 - 22; 21% pentru salariații încadrați la clasele de salarizare 23 - 42.