OMENIREA este în pragul DIPARIŢIEI. Avertisment TERIBIL de la ONU

OMENIREA este în pragul DIPARIŢIEI. Avertisment TERIBIL de la ONU

Gazele cu efect de seră, cauza încălzirii globale, au atins noi vârfuri de concentrare în atmosferă în 2017, a avertizat joi ONU, care solicită să se acţioneze de urgenţă pentru a contracara această tendinţă, relatează AFP.

''Datele ştiinţifice sunt fără echivoc. Dacă nu reducem rapid emisiile de gaze cu efect de seră, şi în special de CO2, schimbările climatice vor avea consecinţe ireversibile şi tot mai distructive pentru viaţa de pe Pământ", a spus Petteri Taalas, secretar general al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM).

Potrivit agenţiei ONU, concentraţiile atmosferice de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) şi oxid de azot (N2O), trei gaze cu efect de seră, au crescut şi mai mult anul trecut şi au ajuns la "noi recorduri" la scară globală.

"Nimic nu indică o inversare a acestei tendinţe, care este factorul determinant al schimbărilor climatice, al creşterii nivelului mării, al acidificării oceanelor şi al creşterii numărului şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme ", menţionează OMM.

Gazele cu efect de seră captează o parte din radiaţia solară care trece prin atmosferă, care, la rândul său, se încălzeşte. Acest fenomen, numit "forţare radiativă" de către experţi, a crescut cu 41% din 1990. Şi CO2 este de departe principala cauza a încălzirii globale, transmite Agerpres.