Duminică seara, la Sinteza zilei, Mihai Gâdea a disecat documentul prin care DNA cere ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a dovedi că dosarul e subțire: Printre altele nu sînt prezentate probe directe ale implicării fostului premier în primirea de mită pentru hotărîrile de guvern în chestiunea Microsoft.

Trimiterea expresă la cazul Adrian Năstase dovedește că ne aflăm în fața unui dosar tipic pentru înclinația procurorilor DNA spre înlocuirea probelor cu poveștile lor de semidocți în materie de presupuneri psihologice. Deși n-are nici o dovadă că fostul premier a luat mită în schimbul unor decizii favorabile companiei Microsoft, procurorul Marius Bulancea, unul dintre cei care-i țineau Codruței Kovesi ciorapii să nu-i cadă, îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu pe baza unei presupuneri folosite de Binom pentru a scoate din joc politicienii dușmăniți de președinte:

N-a luat mită, dar a făcut să i se dea pe baza autorității sale în stat și în partid.

Acest gen de fals juridic a atins culmea în dosarul lui Liviu Dragnea al Referendumului. Deși nu exista nici o probă că membrii secției de votare de la Strehaia, Vrancea, au falsificat prezența la vot în urma ordinului primit de la Liviu Dragnea, procurorii DNA l-au acuzat pe liderul PSD de fraudă electorală motivînd că cei de la Strehaia, deși n-au primit ordin direct, știind că Liviu Dragnea vrea să fie cît mai mulți la vot, au purces la falsificarea prezenței de teamă că Liviu Dragnea de la București le va face rău dacă ei nu se conformează.

Cînd s-a ivit știrea despre ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, am remarcat că e vorba de acuzația de luare de mită. O astfel de acuzație e ușor de probat. Iei urma banilor și vezi dacă ei au intrat sau nu în contul lui Călin Popescu Tăriceanu sau al unei firme care a lucrat pentru el. Pentru aceasta ai nevoie de stenograma unei convorbiri în care acuzatul pretinde mită sau măcar de declarația unuia dintre consultanți că fostul premier le-a zis că vor primi banii de la firma din Viena. Joi seara, la emisiunea Sandrei Stoicescu, comentînd acțiunea DNA, susțineam că procurorii DNA nuși pot îngădui să repete în acest dosar fantasmagoriile comise în dosarele de pe vremea Codruței Kovesi:

1. În ultimii ani românii s-au convins că procurorii DNA fac dosare de mîntuială, bazate nu pe probe beton, ci pe bîiguielile lor de semidocți în materie de presupuneri psihologice. Lideri politic fuseseră acuzați pe baza aserțiunii halucinante: N-avem probe, dar noi credem că nu se poate ca acuzatul să nu fi comis fapta, din ceea ce știm noi, dar nu spunem, despre el.

După o lungă pasivitate, DNA revenea spectaculos în prim plan cu dosarul unui lider politic de importanță în România de azi. Avînd în vedere ecoul mediatic al cazului, dosarul nu putea fi altfel decît un exemplu de profesionalism, pentru a dovedi că vremea Binomului a luat sfîrșit.

2. Un dosar făcut acum lui Călin Popescu Tăriceanu e suspect din start de înscriere în folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote. Tocmai de aceea și ținînd cont și de presa independentă, suspicioasă la dosare cu miză politică, dosarul trebuia să fie beton.

Documentul prin care se cere ridicarea imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu dovedește, în chip zdrobitor, că la DNA nu s-a schimbat nimic. Procurorii apelează ca și pe vremuri la înlocuirea probelor cu presupunerile lor imbecile, de prozatori ratați.

Ca și pe vremea Binomului, pentru a impresiona, DNA a trimis la Parlament 73 de dosare. Pentru dovedirea unei infracțiuni de luare de mită, dacă existau probe, ajungeau cîteva file, între care se număra o chitanță. Brav țuțăr al Codruței Kovesi, Marius Bulancea a vîrît în dosar tot ce-a găsit el prin casă și prin cartier. Ca să pară că e ceva serios. Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu nu diferă cu nimic de alte dosare prin care DNA, parte a Binomului, s-a implicat în jocuri politice. Asta nu pune la îndoială faptul:

Cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Dacă parlamentul îi ridică imunitatea parlamentară nu-i exclus ca Justiția să-l achite pe Călin Popescu Tăriceanu.

Pînă atunci însă rămînem faptul. Și acest fapt provoacă pe scena politică efecte importante, indiferent de soliditatea dosarului:

1. Înaintea acestui moment, s-a speculat mult asupra posibilității ca ALDE să iasă din Coliția de Guvernare și să formeze împreună cu partidele de Opoziție o nouă Majoritate. Opoziția, controlată de Klaus Iohannis, are drept marotă lupta împotriva penalilor. Și dacă ar vrea, Klaus Iohannis n-ar putea, pentru că nu și-ar putea permite să accepte un Guvern de Dreapta din care să facă parte și ALDE. Astfel că acum nu se mai poate constitui o nouă majoritate parlamentară, care să trimită PSD în Opoziție. Ipotezele cu supărații pe Liviu Dragnea gata să voteze căderea Guvernului PSD, al partidului lor, numai și numai pentru a se răzbuna pe Liviu Dragnea, ține de telenovela latino-americană și nu pragmatismul politicii. Cîtă vreme partidul tău e la Putere, oricît de nemulțumit ai fi de ciolanul care ți se dă, trebuie să fii neghiob ca să crezi că un alt partid venit la Putere o săți dea un ciolan mai mare. O dată căzut partidul tău de la Putere, e sigur că n-o să mai primești nici măcar ciolanul mic de pînă acum. Prin urmare, principala consecință a cererii de ridicare a imunității pentru Călin Popescu Tăriceanu e condamnarea ALDE să fie în veci aliatul PSD într-o coaliție, chiar și atunci cînd PSD ar pica de la Putere. Gestul DNA a întărit și nu a slăbit Coaliția de Guvernare.

2. Logic ar fi ca președintele Senatului să ceară să i se ridice imunitatea. Și din punct de vedere politic, dacă mai are vreo ambiție pentru prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu e obligat să meargă pe varianta dorinței de a ajunge în fața procurilor pentru a-și dovedi nevinovăția. Ar fi un gest care l-ar scuti și de umilința de a cerși PSD să-l salveze. Din cîte se vede deja, Liviu Dragnea, deloc fericit de rebeliunile lui Călin Popescu Tăriceanu din ultimul timp, ar putea să-l fiarbă pe președintele Senatului la foc mic, astfel încît electoratul ALDE să vadă că șeful partidului a ajuns la mîna sa.

3. Chiar dacă nu i se ridică imunitatea, Călin Popescu Tăriceanu devine hrană electorală pentru Klaus Iohannis. Președintele în exercițiu și-a conceput strategia electorală pe crearea imaginii de ultimă redută a statului de drept în fața asaltului penalilor. Pînă la ridicarea imunității, Călin Popescu Tăriceanu va fi suficient de tăvălit de Aripa Militară a Presei pentru a avea în ochii electoratului imaginea de penal. Pentru Klaus Iohannis tema Penalului, a infractorului din fruntea statului, e una dintre temele preferate, fie și pentru că ea nu presupune efortul de a ieși de pe linia unor clișee. Lesne de imaginat cu ce gură plină va rosti Klaus Iohannis de la Cotroceni acuzația că la Putere se află doi penali, sau doi infractori. De altfel, dacă ne gîndim bine, e lesne de bănuit că Operațiunea tocmai asta a vizat:

Muniție electorală pentru Klaus Iohannis.

De ce a trimis Marius Bulancea cererea de ridicare a imunității parlamentare deși dosarul e subțire?

Pentru că e sigur că Parlamentul nu va vota ridicarea imunității. În aceste condiții, Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu nu merge mai departe. Și dacă nu merge mai departe, nu se va mai vedea că e o simplă căcărează. În schimb, campania sub sloganul Parlamentul apără infractorii va continua. E și ceea ce se urmărește, din cîte ne dăm seama.

4. Rolul lui Călin Popescu Tăriceanu în bătălia împotriva Sistemului era mult mai important decît cel al lui Liviu Dragnea. Spre deosebire de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în primă instanță. Asta i-a dat tăria morală de putea invoca abuzurile, de a pleda pentru reabilitarea drepturilor civile. Acum însă această tărie morală s-a cam dus. Cu imaginea publică de penal e mai greu să fii convingător în lupta cu DNA.