INCIDENT grav pe STAȚIA SPAȚIALĂ INTERNAȚIONALĂ. Au fost la un pas de MOARTE

INCIDENT grav pe STAȚIA SPAȚIALĂ INTERNAȚIONALĂ. Au fost la un pas de MOARTE

Cei doi astronauţi Nick Hague şi Aleksei Ovcinin sunt în viaţă, după ce capsula Soiuz care îi transporta spre Staţia Spaţială Internaţională a fost nevoită să efectueze o aterizare forţată joi din cauza unei defecţiuni la motor survenite la scurt timp după decolare.

Echipajul de pe Soiuz este în stare bună şi nu necesită ajutor medical imediat, a precizat agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Rusia a decis să suspende toate lansările cu echipaj uman după aterizarea forţată a capsulei Soiuz, potrivit RIA NovostiHague şi Ovcinin decolaseră de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan pentru o misiune de jumătate de an pe Staţia Spaţială Internaţională.

Un reporter Reuters care a asistat la decolare de la o distanţă de un kilometru a relatat că lucrurile au mers conform planului la început şi, probabil, defecţiunea la racheta propulsoare s-a produs la mare altitudine.

Capsula Soiuz s-a reîntors la sol „printr-o coborâre balistică, realizată la un unghi mai ascuţit de aterizare decât în mod normal”, a scris NASA pe Twitter, potrivit Agerpres.

Transmisiunea video din interiorul capsulei îi înfăţişează pe cei doi astronauţi zdruncinaţi în momentul producerii defecţiunii, notează Reuters.

Echipele de salvare se îndreptau spre locul aterizării, potrivit Agenţiei spaţiale americane. Potrivit EFE, care citează surse militare ruseşti, patru elicoptere Mi-8 au decolat de pe aeroporturi kazahe pentru a-i căuta pe cei doi astronauţi.