Logodnicul Elenei Udrea, al doilea mesaj pe Facebook, după reţinerea Elenei Udrea de către Interpol. Cine mai apare în fotografia care însoţeşte mesajul

Logodnicul Elenei Udrea, al doilea mesaj pe Facebook, după reţinerea Elenei Udrea de către Interpol. Cine mai apare în fotografia care însoţeşte mesajul

Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, a postat un nou mesaj emoționant, însoţit de o fotografie cu fiica lui şi a Elenei Udrea, pe Facebook. Este al doilea mesaj după cel de vineri, publicat deasemenea tot pe reţeaua de socializare, după ce Udrea a fost reţinută de Interpol, potrivit digi24.ro.

"Există locuri în INIMĂ despre care nici măcar nu ştii că există  până când nu iubeşti un copil. Dor de Mami...", a scris Alexandrov în a doua postare a sa pe Facebook după ce Elena Udrea a fost reţinută de Interpol.

Postarea lui Adrian Alexandrov este însoţită de o nouă fotografie în care apare ţinându-şi fiica în braţe.

În prima sa postare, de vineri, Adrian a ataşat o fotografie cu el alături de Udrea şi de fiica lor, mesajul transmis atunci de bărbat fiind acela că sunt momente dificile pentru ei şi că îşi doresc ca fetiţa lor să nu fie ţinută departe de mama ei, pentru că acum are cea mai mare nevoie de aceasta. El mai afirmă că nu înţelege cum unele persoane din România "găsesc satisfacţie în smulgerea unui copil de doar 2 săptămâni din braţele mamei".

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica miercuri.  Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.