AGERPRES: Udrea și Bica au fost ARESTATE în Costa Rica.

AGERPRES: Udrea și Bica au fost ARESTATE în Costa Rica.

Elena Udrea şi Alina Bica ar fi fost arestate în Costa Rica după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol, informează sitiooij.poder-judicial.go.cr.

Conform sursei, membri ai Agenţiei de Investigaţii Judiciare, afiliată la Biroul Naţional Central Interpol Costa Rica, în colaborare cu ofiţeri ai Direcţiei de Informaţii şi Securitate Naţională (DIS), după investigaţii, supraveghere şi monitorizare, au oprit miercuri două femei din România, în vârstă de 44 de ani, la solicitarea autorităţilor române, mai informeză sitiooij.poder-judicial.go.cr. scrie Agerpres

 

Pentru Udrea s-a primit o notificare roşie în baza de date Interpol pentru infracţiunile de mită şi abuz în serviciu, emise de Interpol Bucureşti. Această femeie a fost arestată pe o arteră publică, în jurul orei 10.00, în sectorul Sabana Oeste.

Pentru Bica s-a primit o notificare roşie în baza de date Interpol pentru infracţiunile de mită şi corupţie, emise de Interpol Bucureşti. Ea a fost arestată în jurul orei 14:00 pe o arteră publică din sectorul Sabana Este. Ambele persoane au fost plasate sub ordinele unei Curţi Penale din San Jose, pentru cele corespunzătoare.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă ea a părăsit România, cerând azil politic în Costa Rica.

 

Ne puteți urmări și pe Google News