Stagiune consistentă la Ateneul Român. Vin cei mai mari dirijori și soliști ai lumii
- Georgeta Petrovici
- 1 octombrie 2018, 00:00
Filarmonica „George Enescu” din București anunță deschiderea stagiunii și evenimente de excepție în lunile ce urmează. Va fi o stagiune dedicată deopotrivă Anului Centenar, aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868), respectiv celor 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888). Cu așa o triplă sărbătoare în față, invitații sunt pe măsură.
Pentru început, pianistul și dirijorul Christian Zacharias vine la Filarmonica „George Enescu” într-un program integral Beethoven. Concertele, care îl vor avea pe artist în dubla postură de dirijor și solist, sunt planificate pentru zilele de joi, 4, și vineri, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Programul include selecțiuni din Creaţiunile lui Prometeu, op. 43, Concertul nr. 3, în do minor, pentru pian şi orchestră, op. 37 și Simfonia nr. 2, în re major, op. 36.
Zacharias este unul dintre cei mai premiați pianişti ai generaţiei sale. Distins cu Midem Classical Award „Artistul anului” la Cannes, a adunat mai multe premii pentru concertele înregistrate, precum: „ECHO Klassik 2008”, „Diapason d’Or”, „Choc du Monde de la Musique”. În 2000 a debutat în Statele Unite, la Los Angeles, iar peste numai șase ani conducea Orchestra Filarmonică din New York. A devenit director artistic al festivalului anual Mozart al Orchestrei Simfonice din Barcelona, dirijor principal al Orchestrei de Cameră de la Lausanne, dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Göteborg.
Invitați de renume mondial
În această toamnă, în același auditorium special, dirijori și soliști de renume mondial vor fi oaspeții Filarmonicii bucureștene. Amintim pe dirijorii Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu sau soliştii Misha Maisky (violoncel), Lukasz Krupinski (pian). „Deschiderea stagiunii 2018-2019 este o bună ocazie de a reintroduce în atenţia opiniei publice concertele primei instituţii muzicale din România, aflată în elita muzicală europeană. O stagiune consistentă, angajând nume consacrate din lumea muzicală şi academică în evenimente culturale – concerte, conferinţe, expoziţii etc. – de înaltă ţinută. Insistăm să păstrăm cu rigoare şi consecvenţă activităţi culturale care să omologheze un spaţiu al excelenţei spiritului rafinat. România are imperativă nevoie de a-şi ameliora imaginea în lumea democrată civilizată, iar cultura de performanţă, susţinută şi promovată inteligent, poate juca un rol esenţial”, a declarat Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu“.
Biletele la concertele Filarmonicii se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român, deschisă de marți până vineri în intervalul 12.00 - 19.00. Pentru rezervari accesați site-ul www.fge.org.ro.