MISTER. De ce data de 22 septembrie este ziua mondială a LEUCEMIEI! Acest număr are un secret înfiorător
- Ana Alin
- 21 septembrie 2018, 16:41
În fiecare an, în data de 22 septembrie, comunitatea globală a pacienților cu Leucemie Mieloidă Cronică - LMC celebrează Ziua Mondială LMC.
Sloganul campaniei din acest an este: Astăzi, împreună pentru îmbunătățirea accesului la diagnostic! Campania din 2018 este dedicată îmbunătățirii accesului la tratament pentru pacienții din întreaga lume. ARCrare organizează aceste activități în România de la înființarea sa în anul 2011.
Data de 22 septembrie nu a fost aleasă întâmplător, deoarece 22/9 reprezintă modificarea genetică a cromozomilor 22 și 9 care cauzează Leucemia Mieloidă Cronică. În România trăiesc peste 1.600 de pacienți cu LMC tratați.
Este important că odată diagnosticați, toți pacienții cu LMC intră în monitorizare medicală și
primesc tratamentul adecvat.
Diagnostic tardiv
Din păcate, date estimative arată că în România rata de diagnostic nu este mai mare de 80% (comparând datele epidemiologice la nivel regional), de cele mai multe ori diagnosticul este tardiv, pacienții ajungând la medic târziu, în stadii avansate ale bolii. Posibilele motive ale acestei situații sunt: accesul limitat la servicii medicale (mai ales în zonele rurale sau sărace), lipsa infrastructurii sistemului de sănătate, educația medicală deficitară în randul populației.
Inovația în medicină a ajuns, în abordarea terapeutică a LMC, în punctul în care pacienții au șansa să ducă o viață normală fără tratament, în remisiune clinică. Cu toate acestea, există încă multe provocări pentru pacienții cu LMC. Aceste provocări se referă la: diagnosticarea timpurie, aderarea la terapie, accesul la servicii sociale specializate, revenirea la locul de muncă după boală etc.
Leucemia Mieloidă Cronică (LMC) este o formă rară de cancer care afectează celulele sângelui. Majoritatea cazurilor de LMC apar la adulți, dar în cazuri foarte rare poate apărea și la copii.