La primele ore ale dimineții, monumentul construit în memoria victimelor atentatului de la 11 septembrie 2001 mai purta încă urmele lacrimilor căzute din cer până în urmă cu câteva ore. Apoi, vremea parcă s-a jucat cu noi, alternând tristețea picăturilor de ploaie cu zâmbetul celor câtorva raze de soare. Și chiar așa avea să fie, anul acesta, comemorarea din centrul New York-ului. Cu tristețe pentru amintirea celor răpuși mișelește de teroriști și cu bucuria reconstrucției și a vieții care, vrând-nevrând, merge înainte.

Ca în fiecare an, la data de 11 septembrie, comemorările au început în sunetul clopotului de la Biserica St. Paul. Până la ora 15, dreptul de a merge și de a depune o floare la monumentul ridicat în locul „Gemenilor” a aparținut rudelor și prietenilor apropiați ai celor dispăruți. Abia apoi s-a permis și intrarea publicului în acel perimetru devenit, pentru câteva ore, un adevărat altar. Unii au pus flori, alții chiar bani în literele sculptate în metal sau au păstrat, pur și simplu, un moment de reculegere.

„A trebuit să-l bat ca să îl salvez!”

Samuel este pompier de aproape 40 de ani. În momentul atentatului terorist de la 11 septembrie, întâmplarea a făcut să fie la câteva sute de metri de Turnul de Nord. A privit îngrozit cum primul avion lovește în plin. Nu-i venea să creadă că este adevărat „Atunci când a căzut și cel de-al doilea avion, am știut că nu este un accident, ci un atentat”, spune Samuel.

Astfel se face că a fost unul dintre primii salvatori sosiți la față dezastrului: „Nu eram un începător, aveam deja peste 20 de ani în serviciu la acea dată. Astfel că nu m-am pierdut cu firea și am intrat printre dărâmături imediat.

Pe unii am putut să-i salvez, pentru alții nu s-a mai putut face nimic”. Samuel a rămas la datorie aproape 48 de ore. „Cel mai dificil moment pentru mine a fost atunci când am salvat un bărbat prins între fiarele contorsionate. Era plin de praf și avea căile respiratorii blocate, abia trăgea aer în plămâni. I-am pus masca mea cu oxigen pe figură, ca să-și revină cât de cât. I-am strigat să mi-o dea înapoi, ca să pot interveni. De frică, bărbatul a refuzat și strâns masca, cu tărie, cu ambele mâini. Atunci mi-am dat seama că există două posibilități: să îi las masca și să murim amândoi sau să i-o iau și să încerc să îl salvez dintre dărâmături. Am fost nevoit să-i trag doi pumni – da, ați auzit bine, asta am făcut! – mi-am recuperat masca cu oxigen și am putut să-l trag și pe el afară, într-o zonă sigură...”.

Unde este casa noastră?

Dacă nu i-ar tremura mâinile atât de tare pe aparatul de fotografiat, Patrick ar putea trece drept un turist oarecare venit ca atâția americani ca să onoreze victimele atentatului din 11 septembrie. Și, totuși, nu e așa. Este unul dintre cei care, cu 17 ani în urmă, a reușit să scape din infern.

„Mă pregăteam să intru în World Trade Center când s-a auzit prima bubuitură. Apoi, nimic. Țipetele au început să se audă abia după câteva secunde – mi s-au părut ani- de liniște totală. Când am privit în sus, am înțeles ce s-a întâmplat și primul gând a fost la sora mea, care ajunsese deja în clădire și am încercat să o sun. Nu a mai răspuns atunci și nu a mai răspuns niciodată... ”, își aduce aminte el cu glasul înecat de plâns. „Atunci a început să cadă Turnul peste noi și nu am mai văzut nimic. Am încercat să mă adăpostesc din calea bucăților de sticlă și a fiarelor contorsionate. Primul loc pe care l-am văzut a fost stația de metrou. La câteva secunde după ce am intrat s-a prăbușit totul peste noi și s-a făcut întuneric. Și iar liniște...” Patrick a reușit să iasă după 8 ore, fiind găsit de un câine salvator mai mult mort decât viu. „Mi se pare ireal ce mi s-a întâmplat, mă întrebam în continuu unde este casa noastră. Încă nu am șters numărul de telefon al surorii mele și, de multe ori, mă gândesc să o sun din nou fiindcă îmi va răspunde din cer!”

După aproape 20 de ani, stația de metrou World Trade Center, care deservește linia 1, a fost reconstruită. Se numește WTC- Cortlandt Street, a costat 181 de milioane de dolari și are pe pereți gravate citate din Declarația de Independență și Declarația ONU a Drepturilor Omului. A fost inaugurată cu doar trei zile înainte de împlinirea a 17 ani de la atentat...

Botezul câinilor

Biserica St. Paul a devenit faimoasă fiindcă, așezată chiar lângă Gemeni și WTC, a rămas în picioare neatinsă, după atentat. Mai mult, clopotul său a fost singurul care s-a auzit ore în șir și, la fiecare comemorare, sunetului se aude la momentul fiecărui atentat. De regulă, se organiează aici concerte de muzică clasică, se țin prelegeri, se aduce un pios omagiu celor aproape 3.000 de victime care și-au pierdut viața în atacul terorist. Anul acesta a avut loc și un alt eveniment. Pe cât de insolit, pe atât de ...american. A avut loc „Botezul Câinilor”! Mai mulți patrupezi salvatori, fiecare purtând echipamentul adecvat misiunilor pe care le îndeplinesc, au primit „prescură” de la un preot venit special pentru această ceremonie. Dintr-un motiv necunoscut, comemorarea de anul acesta nu a mai însemnat un loc de făcut selfie-uri și nici o tribună de exprimare a teoriilor conspiraționiste cu privire la atentatele teroriste de acum 17 ani. Anul acesta, pare că rănile s-au închis chiar dacă durerea din suflet a rămas... (Vlad TEODORESCU)