Aeroporturi paralizate din cauza unei greve de amploare. Zeci de zboruri au fost deja anulate
- Lucian Ionescu
- 11 septembrie 2018, 15:12
O amplă mișcare de protest va avea loc miercuri în Germania. Piloţilor şi însoţitorilor de bord ai Ryanair li se vor alătura și muncitorii reprezentaţi de sindicatul german Verdi. Purtătorul de cuvânt al sindicatului piloţilor germani Vereinigung Cockpit (VC) a afirmat că majoritatea celor 400 de piloţi şi 1.000 de însoţitori de bord care lucrează pentru Ryanair în Germania vor participa la această grevă comună
Avioanele Ryanair din Germania reprezintă aproximativ o zecime din flota sa globală.
Luni, sindicatul piloţilor germani Vereinigung Cockpit a cerut declanşarea unei greve de 24 de ore în data de 12 septembrie pentru a forţa negocieri cu operatorul aerian irlandez în privinţa condiţiilor de muncă şi de salarizare, potrivit agerpres.ro
Mişcarea de protest ar urma să înceapă miercuri dimineaţă, la 01.01 GMT şi să se încheie joi, la 00.59 GMT, afectând toate plecările curselor aeriene din Germania.
Sindicatul Verdi caută să obţină o majorare salarială semnificativă pentru cei aproximativ 1.000 de însoţitori de bord care lucrează în Germania pentru Ryanair şi vrea ca operatorul aerian să recunoască legislaţia germană şi să plătească contribuţii la asigurările sociale.
În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu de cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.
Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.
Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.