Se prelungesc negocierile? UE şi Marea Britanie încearcă să evite un Brexit fără acord
- Marius Bâtc ă
- 3 septembrie 2018, 00:00
Retragerea Marii Britanii din UE este programată pentru 30 martie 2019. Londra şi Bruxellesul încearcă să ajungă la un acord până în octombrie, pentru a organiza divorţul lor şi a pune bazele viitoarei lor relaţii.
Confruntată cu o puternică opoziţie faţă de planul său din partea adepţilor Brexitului dur, Theresa May a reiterat că preferă absenţa unui acord decât să facă concesii Bruxellesului, transmite Agerpres, care citează agenţii de presă internaţionale. „Vom fi pregătiţi pentru un «no deal» (niciun acord) dacă va trebui”, susţine premierul britanic care, încă o dată, a exclus organizarea unui al doilea referendum privind aderarea la UE. „A pune problema o dată în plus ar fi o gravă trădare a democraţiei noastre - şi o trădare a acestei încrederi”, a afirmat ea.
UE, pregătită pentru un mic compromis
Negociatorul-şef al Uniunii Europene privind Brexit-ul, Michel Barnier, s-a declarat deschis unei scurte prelungiri a discuţiilor cu Londra privind ieşirea din blocul comunitar, aflate în prezent în impas, indicând că ele ar trebui să poată fi încheiate „până la mijlocul lunii noiembrie”. Până acum, este oficial prevăzut ca negocierile dintre Londra şi Bruxelles să se încheie până la un summit al liderilor ţărilor din UE la 18 octombrie.
„Ţinând cont de timpul necesar ratificării acordului ieşirii” Marii Britanii din UE "de către parlamentele britanic şi european, trebuie să încheiem negocierile până la mijlocul lunii octombrie”, a declarat Michel Barnier într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. „Este posibil. Noi avem nevoie nu de timp, ci de decizii politice”, a adăugat el, făcând referire la guvernul britanic.
Negocierile avansează cu greutate
Negocierile dintre Londra şi Comisia Europeană avansează extrem de greu în prezent, şi se profilează riscul unui Brexit fără acord, din cauza unor divergenţe care vizează în special relaţiile comerciale ale celor două blocuri, dar şi chestiunea frontierei irlandeze. În faţa blocajului, cele două părţi încep să ia în considerare prelungirea discuţiilor.
Ministrul britanic responsabil cu Brexit-ul, Dominic Raab, a vorbit la rândul său miercuri despre „o marjă de manevră” în privinţa calendarului. Ieşirea Marii Britanii din UE este programată pentru sfârşitul lunii martie 2019. Barnier a reiterat că UE este pregătită, în cazul unui acord semnat, să continue până la sfârşitul lui 2020 să trateze Marea Britanie ca ţară membră pentru a ajuta la tranziţie, însă fără ca Londra să aibă drept de vot în deciziile europene.
Premierul britanic, Theresa May, a promis să păstreze proiectul său de relaţie comercială strânsă între Marea Britanie şi UE după Brexit, în pofida opoziţiei acerbe a susţinătorilor divorţului dur de Europa. În iulie, Theresa May a prezentat o „Cartea albă” în care a propus, printre altele înfiinţarea unei noi „zone de liber schimb” cu UE, bazată pe un set de reguli comune pentru bunuri şi sectorul agroalimentar.
Acest „Plan de la Chequers” a suscitat imediat opoziţia adepţilor Brexitului dur, pentru că îl consideră o abatere de la referendumul din iunie 2016 care a decis ieşirea din UE. De altfel, el a provocat demisiile zgomotoase ale ministrului de externe, Boris Johnson, şi a celui pentru Brexit, David Davis. La rândul lor, liderii UE au pus la îndoială viabilitea sa.