SCENARIU șocant la un CENTRU SOCIAL din Vâlcea. Un bătrân a fost BĂTUT de un îngrijitor
- Andrei Arvinte
- 29 august 2018, 10:12
Întâmplare incredibilă într-un centru social din Vâlcea. Un bătrân a fost bătut de îngrijitorul centrului. Reacția directorului este și mai șocantă, întrucât acesta consideră că bătrânul a început conflictul.
„S-a pus cu pumnii pe mine şi mi-a dat cu coada măturii în cap. A luat mătura, am zis că se duce să ducă mătura cuiva, degeaba. S-a pus cu pumnii pe mine”, a declarat bătrânul, conform Digi24.
Conducerea centrului a făcut o anchetă şi a decis să-l sancţioneze pe îngrijitorul violent cu 10% din salariu, pentru o perioadă de trei luni. Bărbatul este în continuare angajat al instituţiei.
„Fără un picior. Un om care ar putea să-i fie bunic celui care l-a agresat... Oricum nu ar fi avut nicio şansă pentru a se autoapăra”, spune Nicolae Nicu, persoana care a sesizat fapta.
Directorul centrului este greu de convins că subalternul său este vinovat: „Cred că le mai şi truchează (n.r. imaginile)! (Credeţi că e trucată asta?) Pare lovit la mână, la ochi. Nu ştiu eu, dar nu l-am văzut lovit aşa”.
Directorul susţine chiar că bătrânul imobilizat în scaun cu rotile ar fi început conflictul.
„Fără veste, l-a lovit pe îngrijitor în cap de două ori cu coada măturii, îngrijitorul s-a întors la el. A fost o răbufneală a celor primite şi asta s-a întâmplat”, a spus directorul centrului, Sabin Dragnea.