Un fost polițist a murit după ce a primit cea mai tristă veste din viața lui. Ia fost FATALĂ
- Lucian Ionescu
- 28 august 2018, 11:49
Destinul a fost tragic pentru un fost polițist care a murit după ce a făcut un tratement cu acupunctură la o clinică privată din București. Fostul polițist Cristian Dumitru aflase în urmă cu două luni că a fost infectat cu virusul HIV
Bărbatul a lucrat în cadrul Poliției Sectorul 1, dar s-a pensionat în urmă cu trei ani. Acesta a avut probleme grave în zona cervicală și pentru că nu mai avea soluții a apelat la o clinică de lux din București, care oferă servicii de acupunctură. La ceva vreme după ultima ședință de acupunctură, el a descoperit în urma analizelor de sânge că a fost infectat cu virusul HIV. Bărbatul s-a pensionat pe caz de boală și urma să facă în curând 51 de ani, potrivit stiripesurse.ro
Foștii colegi ai lui Cristian Dumitru încearcă acum să strângă bani pentru înmormântarea ce va avea loc la Dragomirești Vale, miercuri (29 august). Colegii lui spun că nu era însurat și că singura familie pe care o are este mama lui, care și ea e foarte bolnavă.