Un drum de munte bolovănos care urcă pieptiş, printre pereţii aproape drepţi ai muntelui. La capătul lui, majestuos, se deşiră privirii platoul Padiş. Tot ce îţi mai rămâne de făcut, pentru a ajunge la Gheţarul de la Focul Viu din Munţii Bihorului - unul dintre cele mai fascinante locuri din România - este să străbaţi, urmând traseul întortocheat al unei scări de lemn, mâncat de dintele vremii, cei aproape 1,5 kilometri de drum tăiat spre inima grotei. Iar dacă ai inspiraţia să ajungi taman când soarele e de o suliţă pe cer, atunci spectacolul unic în Europa al gheţarului care „arde” te va ţintui locului de uluială şi încântare.

Peştera Focul Viu, botezată aşa după fenomenul fascinant care are loc aici, zi de zi, în momentul în care razele soarelui ating luciul gheţarului, creând impresia că întregul bloc de gheaţă a fost curpins de flăcări, se află în Apuseni, în Munţii Bihorului, pe Valea Galbenă, în apropiere de Vârful Piatra Galbenii şi Vârful Cuculeul de Fier, la altitudinea de 1.165 de metri. Unic în Europa, labirintul natural din Apuseni este compus din două camere separate.

Într-una din ele, Sala Mare, cu o lungime impresionantă de 68 de metri, chiar în mijloc, îşi are sălaşul al treilea gheţar ca mărime din România, după cel din Peştera Scărişoara şi cel de la Borţig. Odată ajuns aici, în măruntaiele peşterii, dai cu ochii de o întindere nesfârşită de alb încremenit. Peste 25. 000 de metri cubi de gheaţă îți ridică, la propriu, părul în cap. Spectacolul este cu atât mai uluitor cu cât, în bolta peşterii, la o înălţime de 46 de metri, o spărtură uriaşă permite luminii solare să invadeze cele mai tainice unghere de la acest nivel ale grotei. În momentul maxim al zilei, când astrul solar se află pe cer, razele lui cad perpendicular pe suprafaţa gheţarului. Rezultă un spectacol de-a dreptul fascinant care te lasă cu gura căscată. O adevărată explozie de lumini pare să izbucnească chiar din buza gheţii, oferind privitorului mirajul fascinant al unui foc închipuit ce cuprinde întinderea de gheaţă.

Fereastra din boltă şi aurul lui Decebal

Dincolo de rolul spectacular pe care îl are în apariţia fenomenului Focul Viu, care a dus faima peşterii mult dincolo de graniţele României, „fereastra” naturală iţită în tavanul grotei din inima Apusenilor mai are o menire: aceea de a menţine, ca-ntr-un veritabil frigider natural, în permanenţă aerul rece din încăpere, fapt ce permite gheţarului să „trăiască” întregul an.

Povestea fantei din bolta grotei este şi ea una specială. Legenda locului vorbeşte despre faptul că, pe aceste meleaguri, regele dac Decebal a îngropat aurul seminţiei sale. Pentru a-l păzi a pus de strajă, în gura peşterii, o familie de uriaşi. Mulţi au încercat să fure comoara din adâncul muntelui, dar nimeni nu a putut să păcălească vigilenţa gardienilor lui Decebal. Până întro zi când o bandă de hoţi a fost la un pas să reuşească. L-au momit cu merinde otrăvite pe mezinul familei de uriaşi. Băiatul a murit, dar nici ucigaşii lui nu au avut parte de o soartă mai bună: şi-au găsit sfârşitul sub o ploaie de bolovani care s-a prăvălit peste ei din înaltul tavanului. De durere că şi-a pierdut copilul, bătrânul uriaş a început să răscolească tărâmul în lung şi-n lat. Aşa s-au format, spune legenda, toate văile, dealurile şi peşterile din zonă.

O scară de lemn de 1,5 kilometri

Pentru a ajunge la Gheţarul Focul Viu şi a-ţi bucura simţurile cu priveliştea bulgărelui de flăcări ce ţâşneşte din blocul masiv de gheaţă trebuie să cobori cam un kilometru jumătate pe o scară din lemn. Este atât de veche scara cu pricina şi atât de puţin s-a intervenit în ultimii ani asupra ei, încât lemnul treptelor aproape că a dispărut. A putrezit, iar în locul lui au apărut fragmente dure din solul neprietenos şi îngheţat al peşterii.

În partea opusă a Sălii Mari se află o serie de stalagmite, de dimensiuni şi forme variate, ce alcătuiesc un conglomerat de o ciudăţenie aparte. În spatele acestor stalagmite se află Sala Mică, şi ea ticsită de formaţiuni calcaroase, surse inepuizabile de încântare pentru vizitatorul care trece pragul grotei din Munţii Apuseni.

 

Prima atestare, în 1934

Primele informaţii legate de labirintul impresionant din Peştera Focul Viu apar în lucrările turistice publicate de către V. Puşcariu în anul 1934, zona fiind cercetată din punct de vedere ştiinţific abia în primele luni ale anului 1948 când speologii şi-au lăsat privirile să zăbovească mai mult timp asupra grotei din Munţii Bihorului, apreciind, la capătul unei atente cercetări, că se află în faţa unei minuni naturale. Frumusețea și farmecul aparte au dus faima peşterii mult dincolo de frontierele României. Ultimele măsurători, datând din anii ’70, arată că Peştera Focul Viu are o lungime totală de 165 de metri, un loc splendid şi plin de mistere!