Cele două mari firme concurente de pe piața românească nu au servicii de reparație. Ce facem cu țigările electronice atunci când se strică

Cele două mari firme concurente de pe piața românească nu au servicii de reparație. Ce facem cu țigările electronice atunci când se strică

Două tipuri de țigări cu sistem de încălzire a tutunului au împânzit România și au atras foarte mulți adepți. Brandurile Iqos și Glo au investit foarte mult în promovarea produsului, pentru cumpărarea lui, însă consumatorii au rămas cu nelămuriri vizavi de ce fac cu ele în cazul în care se defectează în timpul sau în afara garanției. Și conform multiplelor reclamații, aceste aparate se strică foarte des.

Atât dispozitivele Glo cât și cele Iqos beneficiază de garanție timp de 12 luni. Totodată, majoritatea aruncă ambalajele la gunoi și în momentul în care vor să beneficieze de garanție, unii dintre „fumători” trebuie să reinvestească niște sute de lei într-un nou aparat.

Mai exact, cei de la Glo, prin call center, susțin că există situații în care au schimbat și schimbă dispozitivul, gratuit, chiar și în afara garanției, pe baza contului de înregistrare făcut pe site-ul lor. Pe de altă parte, vânzătorii din magazinele oficiale ale brandului susțin că nici în garanție sau în afara ei nu acționează asupra produselor în lipsa unui bon valoric.

Utilizatorii spun NU, vânzătorii spun DA

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă remarcă importantă pentru utilizatorii Glo este că folosirea unui adaptor necorespunzător pentru încărcarea aparatului, duce la „prăjirea” lui – fapt semnalat de foarte mulți fumători. Totodată, specialiștii din call center susțin că folosirea unui adaptor pentru priză, mai mare de 2v, nu afectează țigara electronică.

 Ce se întâmplă când se strică? Puteți să sunați pe numărul furnizat de companie, inscripționat pe toate produsele lor, și să cereți schimbarea aparatului, apoi veți fi contactat de un curier.

Fiecare comandă, un sondaj riguros

Nici Iqos nu are service, însă aparatele defecte se pot schimba în benzinăriile partenere – fără întrebări despre factură, bon sau garanție, deoarece codul unic inscripționat pe „pix” este suficient. Este recomandat să sunați pe numărul pus la dispoziție de brand, dar trebuie să vă înarmați cu răbdare și să răspundeți operatorului la întrebări cu caracter personal dacă doriți și dumneavoastră răspunsuri– nume complet, data nașterii, fumător/nefumător, număr de telefon șamd. De la operatorii lor am aflat că Iqos se pot schimba, pe loc, în două sedii principale din București și în toate benzinăriile partenere din țară.

Se strică „la greu!”

Până în momentul de față companiile producătoare a celor două dispozitive de fumat tutun încălzit nu au emis o statistică a numărului aparatelor returnate cu defecțiuni, însă recepționerii acestora spun că defecțiunile sunt numeroase, iar clienții tot mai nemulțumiți.