Dosarul „Sufrageria lui Oprea”. Prin neprezentarea în faţa Comisiei, Kovesi a afectat prestigiul justiţie
- Vlad Alexandru
- 30 iulie 2018, 00:18
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a recunoscut că avea obligaţia de a se prezenta în faţa Comisiei parlamentare de anchetă pentru a spune dacă a fost sau nu în sufrageria lui Oprea, însă nu a făcut-o, iar prin comportamentul său, astfel cum a statuat Inspecţia Judiciară, a ignorat Curtea Constituţională, a încălcat legea şi autoritatea Parlamentului, şi a afectat onoarea profesională şi prestigiul funcţiei deţinute, potrivit luju.ro, care publică Rezolutia nr. 8148/IJ/1723/ DIP/2017.
„Se constată că refuzul din 14.11.2017 este unul neechivoc, explicit, în linia argumentativă a celorlalte refuzuri, după cum chiar persoana cercetată recunoaşte prin apărările formulate. Refuzul de a se prezenta motivat prin nedeţinerea de informaţii/documente de natură să intereseze Comisia poziţioneaza magistratul în linia încălcării principiului cooperării loiale între instituţii, cu ignorarea completă a Deciziei Curţii Constituţionale”, se arată în documentul citat.
CSM a respins acţiunea
„Persoana cercetată a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv afectarea prestigiului justiţiei exercitate în cadrul sistemului judiciar şi a onoarei profesionale, acţionând ca reprezentant al unei structuri de parchet la conducerea căreia se afla, urmărind producerea acelui rezultat care nu era doar previzibil, ci şi cert în condiţiile în care explicit Curtea Constituţionala i-a arătat a fi fost produs urmare unei atitudini anterioare identice de neprezentare la Comisie. Prin urmare persoana cercetată şi-a asumat atât decizia constantă de a nu se prezenta la Comisie, cât şi consecinţele acesteia... (...) În lumina celor de mai sus, se constată ca dovedită împrejurarea că persoana cercetată a comis cu intenţie directă abaterea disciplinară prev.de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004”, se mai arată în document. Pe data de 25 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a respins, însă, acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare.