Cum se vede din SUA raportul Comisiei de la Veneţia: Cei condamnaţi DEFINITIV pot cere REVIZUIRI pe LIPSA de INDEPENDENŢĂ a PROCURORILOR
- Antonia Hendrik
- 15 iulie 2018, 15:43
În opinia preotului Chris Terhes, preşedintele Coaliţiei românilor din SUA, dacă raportului Comisiei de la Veneţia rămâne aşa, se vor anula toate rechizitoriile din instanţă iar cei condamnaţi definitiv pot cere revizuiri pe lipsa de independenţă a procurorilor. Mai mult, în opinia sa, raportul este plin de contradicţii care compromit profesionalismul celor care l-au întocmit.
Chris Terhes face practic o analiză pe text extrăgând câteva puncte, unele pozitive, altele aberante şi dă câteva exemple:
"Am citit insa cu foarte mare atentie raportul Comisiei de la Venetia si am constatat ca, pe langa aspecte ok, e plin de contradictii si afirmatii fara baza legala si factuala, care compromit profesionalismul celor care l-au scris.
Raportul a punctat unele lucruri POZITIVE introduse in legile justitiei, cum ar fi:
- separatia carierelor judecatorilor de a procurilor. Va aduc aminte ca sclavii de la PNL, USR si Forumul Judecatorilor s-au opus acestei prevederi, spunand ca cele doua cariere nu sunt separate.
- scoaterea Presedintelui din procedura de numire a conducerii ICCJ. PNL, USR, Presedintele Iohannis si Forumul Judecatorilor s-au opus acestei modificari, spunand ca i se ia din atributiile Presedintelui. Introducerea Presedintelui in procesura de numire la ICCJ a fost in abuz care incalca Constitutia, nu scoaterea lui. Justitia, care se face prin ICCJ si instante, este putere distincta in stat, motiv pentru care Presedintele, care e parte a puterii executive, nu avea ce cauta in procedura de numire la ICCJ.
- problema protocoalelor si a implicarii serviciilor de informatii in justitie. Comisia a recomandat intarirea controlului asupra serviciilor.
La critici, insa, raportul e atat de aberant, contradictoriu si lipsit de temei in drept si in fapt ca ii compromite pe cei care l-au scris: în perioada urmatoare voi arata fiecare contradictie si aberatie din raport, insa una e atat de flagranta incat ii fac pe raportori de rasul curcilor.
Preluand dezinformarile si minciunile Parchetului General, a DNA-ului si a Forumului Judecatorilor, Comisia de la Venetia spune ca adaugarea la textul din Legea 304/2004 a faptul ca o solutie poate fi infirmata de procurorul ierarhic superior si pe "netemeinicie", nu doar pe nelegalitate, ar afecta independenta procurilor.
Ca sclavii de la DNA, PG si FJR mint cu nerusinare nu mai e o surpriza, dar cat de lipsit de obiectivitate sa fii ca raportor al Comisiei de la Venetia sa nu verifici asemenea afirmatii?
Nu trebuie sa ma credeti pe mine, mergeti singuri si va uitati in Codul de Procedura Penala actual si veti gasi ca procurorul ierarhic superior verifica rechizitoriul pe "legalitate si temeinicie" si poate infirma solutia de renuntare la urmarire penala pe "legalitate si temeicie".
(...) Exista apoi rapoarte ale Parchetului General care spun ca procurorii infirma solutii si pe temeinicie. Ba chiar exista recomandari date de Kovesi procurilor ierarhici din subordine sa verifice din oficiu temeinicia solutiilor procurorilor din subordine.
Cat timp orice solutie a unui procuror se motiveaza in drept si in fapt, e normal ca verificarea solutiei sa se faca pe legalitate si temeinicie.
Preluand insa dezinformarile PG, DNA si FJR, Comisia de la Venetia spune ca adaugarea sintagmei cu "temeinicia" ar afecta independenta procurorilor.
Pai daca:
1- toate rechizitoriile sunt verificate de procurorul ierarhic superior si pe temeinicie, pe langa legalitate (vedeti prima pagina, coltul din stanga sus a oricarui rechizitoriu), iar
2 - Comisia de le Venetia spune ca verificarea pe temeinicie incalca independenta procurorului, iar
3 - lipsa de independenta a procurorului duce la nulitatea actului ori a solutiei
Rezulta ca TOATE rechizitoriile sunt nule, din moment ce s-a incalcat indepdenta procurorului de caz de catre procurorul ierarhic superior prin verificarea temeiniciei.
In situatia asta chiar scapa toti inculpatii trimisi in judecata iar cei condamnati pot cere revizuire pe motiv ca procurorii nu au fost independenti.
Concluzia logica este ca daca intr-o chestiune atat de simpla, cum e asta cu temeinicia, Comisia de la Venetia a aberat (ea insasi spunand ca nu intelege termenul), va dati seama ce e in restul concluziilor critice.
Cum am spus, voi prezenta in perioada urmatoare toate aceste aberatii si fracturi juridice si faptice din raport", a scris preotul Terhes pe contul de Facebook.