REVELAȚIA tenisului românesc vorbește despre un moment DRAMATIC: „A fost momentul în care AM PIERDUT puținii SPONSORI pe care îi aveam”

REVELAȚIA tenisului românesc vorbește despre un moment DRAMATIC: „A fost momentul în care AM PIERDUT puținii SPONSORI pe care îi aveam”

Mihaela Buzărnescu, tenismenă aflată pe locul al 28-lea în ierarhia mondială, și-a amintit un moment drmatic trăit la începutul carierei.

Mihaela Buzărnescu, jucătoarea cu o ascensiune fulminantă, salt de pe locul 540 WTA până pe poziția 28 în ierarhia mondială, a povestit un moment neplăcut trăit la începutul carierei. O accidentare suferită la umăr a ținut-o departe de teren aproape 6 luni și i-a alungat pe puținii sponsori pe care îi avea.

„Am fost bună în perioada junioratului, când am făcut parte dintr-o generație cu Azarenka, Radwanska Caroline Wozniacki. Apoi, pe când aveam 18 ani și eram pe locul 4 sau 5 la junioare și pe 214 în WTA, m-am accidentat la umăr și am lipsit o jumătate de an. A fost momentul în care am pierdut puținii sponsori pe care-i aveam. Apoi, nu mi-a fost deloc ușor să revin; evident că n-am mai putut să am aceleași rezultate ca înainte. Nu a fost deloc ușor, a fost chiar foarte dificil. Până la urmă, sunt aici acum și asta înseamnă că nu m-am dat bătută. Întotdeauna m-am gândit că nu vreau să renunț la tenis din cauza accidentărilor. Sunt foarte fericită că nu am renunțat", a spus Buzărnescu la Tennis Channel.