52.000 de euro au fost donați copiilor cu boli terminale în urma vânzării tablourilor lui GRIGORESCU ȘI BABA
- Dara Vîlcele
- 12 iulie 2018, 09:59
Cu o valoare totală de adjudecare de aproape 250.000 euro, Licitaţia de Artă Postbelică și Contemporană din seara de 10 iulie a dovedit încă o dată trendul de interes pe care îl suscită arta zilelor noastre
Dar licitația nu a reprezentat doar atât. Proiectul nobil pe care și l-a propus a reușit. Din vânzarea lucrărilor donate de o serie de artiști contemporani s-a obținut suma de aproape 52.000 de euro. Aceste fonduri vor veni în sprijinul dotării Centrului socio-medical de la Adunații-Copăceni, destinat îngrijirii paliative gratuite a copiilor cu boli terminale.
Portret de femeie- Corneliu Baba
Seara nu a fost lipsită și de alte surprize plăcute. Au existat câteva recorduri de autor, dintre care îi amintim pe: Ion Grigorescu (Bucureștiul văzut de pe Dealul Morii, 16.500 €), Henry Mavrodin (Cometă, 9.000 €), George Apostu (Fluturi, 9.000 €), Andrei Chintilă (Madness /Dansul, 6.500 €), Raid / Veronica Raimund (The Temple Bird, 2.500 €).
„Cometa” lui Henry Mavrodin
„Fluturii” lui George Apostu
Desfășurată într-un ritm alert, licitaţia a durat aproape 3 ore şi a implicat numeroşi paşi de licitare la lucrările de referinţă. Lucrarea Venus de Victor Vasarely s-a adjudecat în 21 de pași de licitare cu 4.500 €, iar Portret de femeie de Corneliu Baba a fost adjudecată în 16 pași de licitare pentru 20.000 €.