VREMEA în ROMÂNIA. Temperaturile cresc, dar NU SE OPRESC FURTUNILE cu fulgere
- Andrei Arvinte
- 4 iulie 2018, 06:52
Vremea din 4 iulie se anunță amelioarată sub aspectul precipitațiilor, însă, cu toate acestea prognoza meteo anunță furtuni cu fulgere în București și temperaturi în creștere.
Vremea. După cel mai viguros ciclon mediteranean din acest sezon cald, care a produs inundații pe arii extinse din Transilvania și Moldova, următorul interval va propune o amelioare a vremii; cel puțin în prima parte a să ploile vor fi foarte puține și se vor semnala mai ales la munte și în sud-est.
În spatele depresiunii puternice care a afectat România în ultimele zile se va formă o arie de presiune ridicată, astfel încât dezvoltările noroase pe verticală vor fi inhibate de stabilitatea din troposferă. Începând de joi însă, un nou pasaj frontal va afecta majoritatea regiunilor țării prin averse consistente de ploaie însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină, scrie Antena1.
Deși cantitățile de apa estimate a se acumula nu vor fi la fel de importante precum cele înregistrate la finalul lunii iunie, izolat se vor strânge până la 50-60 de mm până spre sfârșitul săptămânii. Din punct de vedere termic vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud valorile de temperatură se vor situa în general pe medie, cu maxime de până la 33-34 de grade Celsius așteptate pe parcursul zilelor de miercuri, joi și vineri.
Pentru locuitorii Capitalei veștile nu sunt prea bune. Sunt așteptate furtuni cu fulgere în formare după-amiază. Cantitățile de apă vor atinge 3 l/m², temperaturile maxime vor atinge 28°C, iar cele minime 18°C. Temperaturule sunt în creștere, joi fiind așteptate și peste 31 de grade Celsius.