Comisia de Industrii, Comisia de Buget-Finanțe și cea de Administrație Publică din Camera Deputaților s-au întrunit ieri în ședință comună pentru a discuta de urgență proiectul privind legea offshore. Giganți mondiali în domeniu așteaptă legea ca pâinea caldă, pentru a scoate rezervele de gaze din Marea Neagră. Un studiu realizat recent de compania Deloitte arată că România ar putea încasa 40 de miliarde de dolari din această „afacere”.
Președintele comisiei de Industrii, Iulian Iancu, a spus că investitorii doresc ca, până în septembrie, să aibă un punct de vedere concret și că legea va trebui să aibă o finalitate, aprobare sau respingere, în această sesiune parlamentară extraordinară. Iulian Iancu s-a declarat nemulțumit față de modul „superficial” în care proiectul de lege a fost tratat în Senat. Iancu a precizat că s-a cerut punctul de vedere al ministerelor, deoarece s-a constatat că este încălcată Constituția României, Tratatul Uniunii Europene și că se face discriminare între operatori.
Ordine venite de peste Ocean
Potrivit unor surse ale EVZ, graba cu care s-a luat în discuție proiectul de lege în sesiune extraordinară este, de fapt, mandatul cu care a venit vicepremierul Ana Birchall de la Washington.
Oficialii americani ar fi cerut ca acest proiect de lege, care permite companiei americane ExxonMobil, una dintre cele mai mari companii din lume să extragă gaze din Marea Neagră, să treacă și să aibă forma convenabilă pentru ei. De fapt, acestea sunt și cele două puncte pe care s-a insistat ieri, respectiv păstrarea prevederilor acordului petrolier semnat în 2008, care are clauză de stabilitate în ceea ce privește redevența și impozitul plătite.
Acuzații politicianiste
Liberalii nu au scăpat ocazia să acuze coaliția aflată la putere de faptul că „dacă e să vorbim despre cine a vândut țara, atunci să-i spună pe nume”. Deputatul Dan Vâlceanu a spus că, în 2008, cel care a semnat acordul petrolier a fost Călin Popescu-Tăriceanu. Deputatul Virgil Popescu i-a criticat pe reprezentanții ministerelor că și-au schimbat punctul de vedere dintr-o dată. „Am ajuns la concluzia că guvernul își boicotează propriul proiect”.
Și au urmat apoi multe luări de cuvânt politicianiste. Parlamentarii vorbeau ba despre vânzătorii de țară, ba despre uriașa oportunitate pe care o are România.
Ajutor de stat mascat!
Reprezentanții Ministerului de Finanțe și ai ANRM au susținut că trebuie eliminate două articole din lege care se referă o posibilă schemă de acordare a ajutorului de stat și cea privind redevențele.
Din partea investitorilor a fost prezent Richard Turkson, de la ExxonMobil, care a spus ce așteaptă compania de la Parlament: „Pentru deblocarea investițiilor din zona Mării Negre avem nevoie de reguli clare. Vrem să știm dacă putem duce la bun sfârșit ceea ce am început. Dorim stabilitate fiscală și menținerea acordurilor încheiate”, a spus Turkson. În baza acordurilor încheiate, redevența pe 45 de ani era de 13,5%. Până vineri, deputații trebuie să depună amendamente, iar luni, cele trei comisii se vor întâlni din nou în ședință comună.